Ce rămîne dintr-un an teatral Pentru teatru, gloriosul an 2008 n-a fost nici mai bun, nici mai rău decît precedenţii. Conflictele ideologice au fost însă la mare preţ, iar spectacolele memorabile – greu de găsit. La ediţia din aprilie trecut a Galei Premiilor Uniter, distincţia pentru critică nu s-a mai acordat, fiind, deci, scoasă din palmares pentru viitor; Festivalul Naţional de Teatru şi-a schimbat selecţionerul unic şi tocmai a depăşit pragul primei desfăşurări sub noua direcţie artistică; Radu Afrim a luat un premiu cam fantomatic la Avignon şi e invitat în 2009 cu un spectacol la Odéon-ul din Paris. Iar Bucureştiul şi Clujul au găzduit ediţia din 2008 a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), cel mai prestigios eveniment internaţional de care au avut parte aceste oraşe, o succesiune ameţitoare de formule teatrale – de la Dodin la Matthias Langoff – cu un singur numitor comun – excelenţa artistică. Urmările unei atari explozii de creativitate, de teatru viu, teamă mi-e, nu le vom vedea prea curînd. Revirimentul teatrelor din afara Capitalei „Provincia“, termen la care cei vizaţi – teatrele şi artiştii lucrînd în afara Bucureştiului – se strepezesc pe bună dreptate, are, de cîţiva ani, o reputaţie în creştere, legată de libertatea sporită de creaţie şi de energiile investite cu mult mai vizibil rezultat în produsul artistic. Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, acum membru al Uniunii Teatrelor din Europa şi coorganizator al Festivalului UTE în România, a pus pe harta spectacolului capitala Transilvaniei, Craiova – prin Festivalul Shakespeare, organizat o dată la doi ani –, Sibiul – tot datorită unui festival, dar şi colaborării cu regizori de marcă (Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Andrei Şerban), Sfîntu Gheorghe – „fieful“ creativ al lui Laszlo Bocsárdi –, Brăila, unde Teatrul „Maria Filotti“ e un fel de Odeon extrabucureştean, sînt destinaţii pri