Rezultatele cu totul şi cu totul deosebite ale imunizărilor active au acreditat convingerea după care vaccinările rămân cel mai convenabil instrument de prevenţie, ori de câte ori se respectă condiţiile privitoare la siguranţa, imunogenitatea vaccinurilor şi la întocmirea judicioasă a programelor de vaccinare. Introducerea unui nou vaccin presupune evaluarea costurilor, identificarea grupelor de risc, logistica şi strategia necesare; nelipsită din orice program, supravegherea – monitorizarea performanţelor vizează acoperirea vaccinală până la 100%, identificarea indivizilor susceptibili omişi de la vaccinare, ca şi semnalarea focarelor epidemice. (...)

Succesul programelor se măsoară prin gradul de acoperire vaccinală, evaluarea markerilor imunologici (titrurile anticorpilor protectori sau/şi răspunsul diferitelor celule T), direct prin reducerea incidenţei bolilor prevenibile prin imunizarea activă, dar şi indirect prin reducerea incidenţei şi în alte grupe decât cele ţintă, prin efectul imunităţii de cohortă (herd-immunity). Acoperirea vaccinală se cuantifică prin cunoaşterea proporţiei populaţiei care a fost prinsă în imunizare; metoda care se bazează pe calculul dozelor de vaccin distribuite este lipsită de acurateţe, deoarece se acceptă presupunerea că acestea au fost toate utilizate în vaccinarea grupelor-ţintă. Se preferă evaluarea populaţiei în întregime (numărul celor vaccinaţi raportaţi la populaţia eligibilă totală (registre demografice, date din recensământ), cu observaţia că metoda este laborioasă dacă nu avem la dispoziţie o reţea de calculatoare pe întreaga suprafaţă a teritoriului. În practică însă, ne confruntăm cu eroarea generată de informaţia incompletă (reţea pe întreg teritoriul, inclusiv zonele marginale), registrele electronice neputând să înlocuiască uneori mijloacele tradiţionale. Există, din fericire, alternativ