Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi a iesit din carti pentru Dinamo Kiev

Publicat in HotNews, miercuri 17 august 2005 ·

Varianta numirii lui Gica Hagi pe banca tehnica a lui Dinamo Kiev a picat. Aflata in cautarea unui nou antrenor, Leonid Buriak fiind demis dupa eliminarea din turul secund preliminar al Ligii Campionilor, gruparea ucraineana s-a oprit asupra francezului Paul Le Guen.

Semnarea contractului este considerata iminenta deoarece exista deja un acord de principiu. Acesta a fost incheiat recent la Monte Carlo, unde s-au produs primele contacte intre Igor Surkis, presedintele lui Dinamo, si Le Guen.

Socotit omul potrivit sa scoata din impas trupa unde activeaza Cernat, Ghioane si Irimia (locul 3 dupa 5 etape, la 4 puncte de liderul Sahtior), tehnicianul de 41 de ani a fost invitat pentru finalizarea negocierilor la Kiev, unde a sosit ieri.

Amanuntele ramase in suspans par o formalitate, intrucit principalele date ale intelegerii, potrivit presei locale, sint stabilite. Contractul va fi pe un sezon, cu optiune de prelungire, iar salariul de doua milioane de euro, cu 800.000 de euro mai mult fata de cit lua francezul la Olympique Lyon.

Avantaje

E liber si nu foarte scump

Sefii lui Dinamo Kiev nu l-au ales intimplator pe Paul Le Guen. Pe linga calitatile profesionale, probate de cele 4 tiltluri consecutive cu Lyon, francezul dispune de doua atuuri decisive: este liber, plecarea de la Olympique producindu-se la incheierea acordului, si nici nu-i exagerat de pretentios.

Sefii alb-albastrilor obtinusera consimtamintul altor trei antrenori, dar toti ar crea griji. Oleg Blohin se ocupa de "nationala" Ucrainei, argentinianul Hector Cuper are contract cu Mallorca, iar germanul Ottmar Hitzfeld, desi somer, a cerut un salariu mare, 3,5 milioane de euro.

Varianta numirii lui Gica Hagi pe banca tehnica a lui Dinamo Kiev a picat. Aflata in cautarea unui nou antrenor, Leonid Buriak fiind demis dupa eliminarea di

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 34 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 55 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 34 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 51 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°