Nu toţi absolvenţii de liceu din Vrancea vor merge la Bacalaureat în prima sesiune de examen, unii alegând să participe deloc la examen, alţii având corigenţe.
Astfel, din cei 2584 de absolvenţi de liceu din judeţ s-au înscris la bacalaureat 2323 de candidaţi din seria actuală, diferenţa de 261 de liceeni având încă situaţia neîncheiată pentru că au rămas corigenţi peste vară. Alţi 729 de candidaţi provin din seriile anterioare.
Dacă la liceele de top din Focşani prezenţa la înscrieri a fost de 100%, sunt şi licee care nu vor avea un procent bun de participare la Bac, în condiţiile în care în anii trecuţi rezultatele obţinute de absolvenţi au fost catastrofale. La Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Focşani, mai puţin de jumătate dintre absolvenţi s-au înscris la Bacalaureat.
„Din 138 de absolvenţi, s-au înscris 66. Este de menţionat că 42 dintre ei sunt elevi de la fosta Şcoală de Artă şi Meserii şi ei mi-au spus că nu-i interesează Bacalaureatul, ci să-şi ia calificarea de mecanici şi permisul auto. Am insistat pe lângă ei că nu le strică să încerce să dea examenul, dar nu vor. Poate în toamnă, poate anul viitor”, ne-a spus Ioan Negoiescu, directorul colegiului.
La Colegiul Tehnic „G.G. Longinescu s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului 40 de absolvenţi.
„Procentul de participare este undeva la 75%, pentru că avem 11 elevi rămaşi cu situaţia neîncheiată. Aceştia au rămas corigenţi la diferite materii şi nu pot participa la prima sesiune. Sperăm să avem rezultate mai bune ca anul trecut, după ce ministrul Educaţiei a spus la Focşani că subiectele la examen vor fi diferenţiate”, ne-a declarat Ştefan Moraru, directorul colegiului.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, unde s-au înscris la Bacalaureat 211 absolvenţi, iar 30 de liceeni au rămas corigenţi.
Mai puteţi citi:
Cum sacrific