Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO. Ziua fără pantaloni: sute de tineri au călătorit cu metroul doar în lenjerie intimă

Publicat in Gandul, luni 9 ianuarie 2012 ·

Evenimentul internaţional numit "No Pants Day" (Ziua fără pantaloni) a ajuns la a 11-a ediţie anul acesta, mii de tineri din toată lumea ieşind în oraş semi-dezbracaţi, potrivit Daily Mail.

Organizat de grupul de comedie Improv Everywhere ca un flash mob (grup organizat care face în locuri publice acţiuni spontante), evenimentul a avut loc în metrourile din cel puţin 60 de oraşe din lume, printre care Washington, Madrid, Toronto şi Mexico City.

În Londra au participat 150 de tineri îndrăzneţi, care s-au împărţit în grupuri, prefăcându-se că nu se cunosc. Fiecare s-a purtat normal, ca şi cum nimic neobişnuit nu s-ar fi întâmplat, citind sau ascultând muzică în metrou.

În Toronto, participanţii s-au aranjat, combinând hainele într-un mod mai trăsnit. Mai mult, un grup de voluntari şi-au adus chiar şi bicicletele.

Evenimentul din Madrid a întâmpinat şi câteva probleme cu oamenii legii, poliţiştii încercând să-i oprească pe cei care erau fără pantaloni. Din acest motiv, participanţii au schimbat staţia de metrou, ajungând la Plaza de Castilla.

Tinerii din New York au încercat să se comporte cât mai natural, chiar dacă îşi "uitaseră" pantalonii acasă, defilând doar în chiloţi. Londra este însă locul unde acţiunea a căpătat cea mai mare amploare.

Cu toate că se vrea a fi o activitate amuzantă, dorind să sublinieze faptul că este sănătos să râzi, dar şi că oamenii pot lucra împreună, chiar dacă nu se cunosc, unii călători nu au reacţionat aşa cum se aşteptau participanţii, fiind nemulţumiţi de imaginea oferită.

Evenimentul a fost organizat şi pe Facebook de către Improv Everywhere, unde şi-au confirmat participarea peste 16.000 de oameni.

Evenimentul internaţional numit "No Pants Day" (Ziua fără pantaloni) a ajuns la a 11-a ediţie anul acesta, mii de tineri din toată lumea ieş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 42 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 51 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°