Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlad: E frumos în Liga I

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 27 iulie 2011 ·

Revenit de la Săgeata Năvodari în această vară, fundaşul stânga Alexandru Vlad a debutat în prima ligă la Piatra Neamţ

Pandurii a mai lansat un jucător în Liga I în prima rundă a sezonului 2011-2012. Alexandru Vlad, 22 de ani, a debutat în jocul cu Ceahlăul, scor 1-1, când l-a înlocuit la pauză pe Constantin Grecu, accidentat, iar prestaţia sa a fost destul de curajoasă. Faptul că a făcut pasul în Liga I atât de devreme l-a surprins şi pe jucător. „Nu mă aşteptam să joc din prima etapă. Erau Grecu şi Cardoso înaintea mea, dar sunt fericit că am debutat în Liga I şi sper că am făcut-o bine. Domnul Grigoraş mi-a spus să joc cu tupeu şi să-mi fac treaba“, a spus Vlad. Călit un an în Liga a II-a, la Săgeata Năvodari, Alexandru a fost surprins să constante că e mai uşor în prima divizie. „E frumos în Liga I. Mi s-a părut bine. Sincer, e mai uşor ca la B. În Liga a II-a se joacă mai tare, mai dur, aici e mai aerisit jocul“, susţine fundaşul pandurilor. Vlad crede că şi-a făcut treaba bine la debut şi speră ca antrenorul să-l aleagă în continuare în primul unsprezece. „A fost bine, a fost un meci frumos, foarte important, puţină presiune. Am avut puţine emoţii, vă daţi seama, la debut. Mă bucur că a ieşit bine. Dacă tot a fost nevoie de mine, am încercat să-mi fac treaba cât mai bine. O să vedem în continuare pe cine o să aleagă domnul antrenor“, a mai declarat Alexandru Vlad. Titularul postului de fundaş stânga la Pandurii, Constantin Grecu, a suferit o ruptură musculară la Piatra Neamţ, astfel că în rundele următoare lupta pentru titularizare pe postul respectiv se va da între Vlad şi Cardoso.

Grig: Toţi au părut debutanţi!

Petre Grigoraş continuă tirada împotriva elevilor săi după remiza cu Ceahlăul, declarându-se mulţumit doar de Stromajer şi Chiricheş. Grig consideră că jucătorii săi s-au comportat ca nişte novici la Piatra Neamţ, deşi n

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 49 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 18 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 30 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 3 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°