In literatura numita azi "proletcultista", nuvela scriitorului Francisc Munteanu, cu titlul "Ajutorul rosu", poate fi socotita reprezentativa ilustrarii genului. Eroii ei sunt comunisti ilegalisti aradeni in anii razboiului. Din cauza unei tipografii clandestine, unul e arestat. La sotia sa, vor veni cu bani de la "ajutorul rosu" tovarasii sai, explicandu-i ca acestia provin din cotizatiile numerosilor comunisti locali, date solidar pentru asemenea si alte nevoi.
Comparata cu realitatea arhivelor, epica nuvelei te obliga sa observi ca nu degeaba scriitorii si artistii "angajati" au fost socotiti (si retribuiti) ca oameni de mare valoare. In indoctrinarea multimilor, eficienta lor era net superioara propagandistilor si agitatorilor produsi in scoli de partid.
In realitate, la Arad nu a functionat nici o tipografie ilegala. In acea perioada, doar comunistii din Bucuresti au dispus de doua rudimentare masini de imprimat. In anii razboiului, PCdR nu a avut subventii nici de la sovietici dar nici de la "clasa muncitoare". Banii din care sunt platite gazdele conspirative, mituiti avocatii si temnicierii, din care se cumpara alimentele si imbracamintea pentru cei din inchisori si sunt subventionate manifestarile propagandistice, au provenit de la cativa oameni bogati din Romania. Evrei instariti (bancherul Max Auschnitt a fost unul dintre ei), industriasi romani casatoriti cu evreice (precum inginerul Dragos Popp) ori legati prin afaceri de tarile in razboi cu Germania (cazul lui Alexandru Stefanescu, reprezentantul capitalului englez in Romania) au fost finantatorii PCdR in anii 1941-1944. Fusesera "prelucrati" pentru aceasta de catre inginerul Emil Calmanovici. Lui ii dadeau banii, Calmanovici predandu-i mai departe lui Remus Koffler, legatura sa superioara de partid. Nascut in 1896, intr-o familie de comercianti evrei din Piatra-Neamt, Emil Calmanovici deveni