Pentru cea mai săracă populaţie a Europei, pâinea este, de la distanţă, cel mai important produs de bază. Aşa se explică de ce românii consumă, în raport cu ceilalţi cetăţeni ai continentului, proporţional, cea mai mare cantitate de pâine.

Alături de circ, populaţiei Romei antice i se oferea pâine. Cu pâine şi circ era ţinut echilibrul imperiului. În România, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine. Ceea ce ar trebui să se vadă, cumva, în buzunarul cetăţeanului. Şi, altcumva, în visteria statului. S-a procedat însă cu o jumătate de măsură. Extrem de periculoasă.

Teoria şi practica pâinii încep de la preţ. Deci de la capacitatea pâinii, ca produs, de a asigura subzistenţa cetăţeanului. Iar practica înseamnă nimic altceva decât mecanismele financiare puse în mişcare pentru a realiza acest lucru. Mecanisme sustenabile. Calcule care să reziste în timp. De natură să asigure şi pâine mai ieftină, dar şi capacitatea statului de a colecta impozite. Este pregătit Guvernul României să facă faţă acestei provocări?

Reducerea TVA la pâine nu înseamnă automat o pâine mai ieftină pentru cetăţean. Sunt destui fabricanţi de pâine care, cunoscând acest proiect, au mărit în prealabil preţul ca să aibă de unde să-l scadă mai târziu. Mimând o ieftinire. Alte procente din reducerea de TVA se pierd pe drum în tot ceea ce înseamnă componentele financiare ale pâinii până când aceasta, în formă materială, ajunge pe raft. Pericolul ca, în final, cetăţeanul să nu se aleagă cu o pâine mai ieftină, iar statul să piardă din încasări este extrem de mare. O măsură bună se poate transforma într-un rezultat rău. Ce e de făcut?

Vor spune unii şi alţii că eu, un amator, mă amestec unde nu-mi fierbe oala. Şi unde nu mă pricep. Sunt eu un sofisticat analist economic? Sau financiar? Nicidecum. Şi totuşi, iată că logica formală mă face să văd, cred eu mai limpede decât "redutabilii