Câţiva tineri entuziaşti şi competenţi au reuşit în ultimii doi ani să câştige la CEDO 67 de procese şi să limiteze daunele care trebuie plătite la aproximativ 12 milioane de euro. Ei rămân însă cu gustul amar dat nu doar de condamnările la CEDO, cât mai ales de lipsa de reacţie a autorităţilor române în remedierea situaţiilor. Cel mai elocvent exemplu rămâne cel al proprietăţii.

Pentru a pregăti apărările statului român la CEDO, vreo 12 fete şi băieţi, fie avocaţi, fie magistraţi, nu mai apucă să-şi tragă sufletul muncind peste 12 ore pe zi în câteva birouri strâmte din clădirea Ministerului de Externe, unde funcţionează instituţia Agentului Guvernamental pentru CEDO. Media de vârstă a angajaţilor este de 29 de ani. Sunt, în majoritate, necăsătoriţi. Au lucrat în multe week-end-uri sau în zile de sărbătoare naţională ori religioasă, n-au avut timp să protesteze când a fost aşa-zisa grevă a magistraţilor şi nu i-au scos din ritm nici criza politică, nici cea economică, ba chiar au lucrat şi până la 05:00 dimineaţa, după cum ne-a mărturisit într-o discuţie mai veche magistratul Horaţiu Răzvan Radu. Şi asta deoarece lor le face agenda nu Guvernul, nici Parlamentul, ci chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

VĂZUTĂ CA O A PATRA INSTANŢĂ

"Din toate plângerile care sunt la CEDO împotriva statului român, aproximativ 3% se transformă în condamnări, iar restul de 97% sunt respinse de un comitet de trei judecători, pentru că nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate. Acestea sunt în general cereri ale unor cetăţeni care nu înţeleg rolul CEDO. Ei merg la Curte şi cer inclusiv drept de pensie, ei privesc Curtea ca şi când ar fi o a patra instanţă. Ori rolul Curţii este să analizeze dacă o dispoziţie legală, o practică administrativă, o practică interinstituţională, o hotărâre judecătorească sunt sau nu compatibile cu drepturile şi