Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Haine second hand pentru sărbătorile de Paști

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 ·

Vasluienii se îndreaptă spre magazinele de articole vestimentare la mâna a doua pentru a-şi înnoi garderoba pentru sărbătorile pascale. Reprezentanţii magazinelor second-hand susţin că profitul le-a crescut cu 50% în această perioadă premergătoare Paştelui.

Vânzarea hainelor la mâna a doua a devenit o afacere foarte profitabilă în judeţul Vaslui. Cel puţin dacă e să ne luăm după numărul mare de buticuri de acest gen şi de sutele de vasluieni care le trec pragul în fiecare zi.

Vasluienii susţin că se înghesuiesc pentru a-şi cumpăra haine second-hand, din cauza preţurilor inabordabile practicate de magazinele vestimentare.

Profitul a crescut cu 50%

„De multe ori mi s-a întâmplat să găsesc şi haine cu etichetă, noi, în magazinele second-hand. Ştiu că e umilitor, dar nu avem ce face în condiţiile în care preţurile din magazinele de haine sunt atât de mari. Acum, de Paşte, mi-am luat şi eu, i-am luat şi soţului o ţinută completă. În total, ne-a costat mai puţin de 100 de lei, dacă am fi luat haine noi ne costa, probabil, de cinci ori mai mult", ne-a spus Ioana Clipa, vasluiancă.

Şi pentru că afacerea merge brici, şi alţi agenţi economici s-au gândit să profite de acest lucru. În Bârlad, de exemplu, alte două magazine de acest gen au mai apărut în această perioadă.

Vânzătorii spun că în această perioadă premergătoare Paştelui şi câştigurile au crescut considerabil, datorită numărului mare de clienţi.

„Faţă de acum o lună, în această perioadă vindem cu 50% mai multă marfă. În ianuarie, de exemplu, luăm cam 1.500 de lei pe zi. Acum sunt zile în care vânzările ajung şi la 2.500 de lei. La fel se întâmplă de fiecare dată în perioada sărbătorilor, dar parcă anul acesta ne merge mai bine ca niciodată", ne-a spus Roberta Enache, vânzătoare într-un magazin second-hand.

Hainele noi rămân pe rafturi

Creşterea profitului din buticu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 34 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

VIDEO „Oamenii erau șocați, dar nu erau țipete”: Două trenuri s-au ciocnit în Argentina / 30 de persoane au avut nevoie de spitalizare

HotNews acum 51 minute
Aproximativ treizeci de persoane au fost internate, două dintre ele în stare gravă, în urma ciocnirii unui tren de navetiști din Buenos Aires cu un tren de mentenanță, au precizat serviciile de urgență, relatează AFP. Doua trenuri s-au ciocnit in Ar

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°