Câteva zeci de profesori din Bucureşti continuă să protesteze, joi, la sediul Ministerul Educaţiei şi să ceară demisia şefului instituţiei, Daniel Funeriu, pe care îl acuză de incompetenţă, scrie NewsIn.
Trupe ale Jandarmeriei şi maşini ale acesteia sunt mobilizate în faţa sediului Ministerului, pe străzile laterale, dar şi în curte.
Măsurile de protecţie au fost luate cu atât mai mult cu cât studenţii Uniunii Naţionate a Studenţilor din România şi-au anunţat participarea la protestul profesorilor.
Protestatarii au obţinut autorizaţie de pichetare a sediului Ministerului Educaţiei pentru o săptămână, din 15 octombrie până în data de 22 octombrie, între orele 9.00-16.00.
Protestatarii reclamă subfinanţarea sistemului de învăţământ şi, implicit, nivelul scăzut al salariilor, precum şi faptul că guvernul a decis să-şi asume răspunderea pe Legea educaţiei.
La minister a ajuns secretarul de stat Oana Badea, care a stat de vorba cu profesorii şi s-a declarat deschisă la discuţii pe Legea Educaţiei. "Pot să mărturisesc un singur lucru, că sunt mândră că există cadre didactice care exprimă puncte de vedere care sunt obiective. Îmi doresc, însă, să nu exprimăm punctele de vedere ale unui singur grup din sistemul de învăţământ, să se audă şi vocea cadrelor didactice de calitate din preuniversitar şi atuncea sunt alături de dumneavostră. De obicei, sunt om de echipă, nu sunt genul de om care părăseşte nava când are o problemă. Nu puteţi aştepta de la mine gesturi de laşitate, însă demnitate de la mine puteţi orcând, eu vreau să dialoghez cu dumneavostră, de asta vă asigur", a spus Badea, citată de Realitatea.net.
Liderii din sindicat nu vor ca ministrul să-şi asume răspunderea pe legea educaţie. Ei cer, de asemenea, ca salariile sa revină la valoare de dinaintea reducerii cu 25%.
"Am avut o întâlnire cu ministrul Educatiei, care a cerut î