Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prietenul care la bătaie se cunoaşte

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 12 octombrie 2006 ·

Bătaia a fost ruptă din rai, aplicată pe copii, „perfecţionată” pe „prieteni” şi desăvârşită pe nevastă. Pe unii îi ţine în viaţă, iar pe alţii îi trimite la moarte. Cei care-şi fac dreptate cu pumnul ajung uneori să regrete că şi-au încleştat degetele înainte să-şi dezlege gura pentru a rezolva conflictele prin puterea cuvântului. Aşa stă treaba şi cu Birki Alador, un braşovean domiciliat în Bod. Tânărul a avut parte de o adolescenţă „tumultuoasă”, dominată de alcool şi violenţă. S-a căit în puşcărie, unde a fost pus la „maturare” în camere reci timp de zece ani, precum vinul vechi…

„Luam «foc»

pentru ai mei”

„A fost un scandal în Bod, la discotecă. Într-o seară de 19 spre 20, nici nu mai ştiu, oricum prin 2001. De atunci au trecut cinci ani. A fost de vină anturajul. Tot ce făceam se lăsa cu violenţă. Eram un om care lua foc dacă prietenii mei erau în belele”, spune bărbatul, acum în vârstă de 25 de ani. Asta este o caracteristică foarte interesantă, chiar definitorie pentru personalitatea şi soarta braşoveanului. Birki Alador era prietenul care la bătaie se cunoaşte. Bine legat, solid, Alador „lua foc” des şi prietenii aflaţi la „necaz” se puteau baza pe pumnii lui…

Îi bătea… bine!

Atunci când îşi ajuta prietenii, Alador avea grijă ca „necazul” să nu se mai ridice de jos, ba chiar să necesite îngrijiri medicale pentru a merge pe propriile picioare. Tânărul spune că totul se trage din adolescenţă. „Aveam vreo 18 ani când am fost înjunghiat de un vecin. Am rămas cu sechele pentru că nu puteam să-i fac nimic, să mă răzbun, să mi se facă dreptate. L-am dat în judecată, dar nu am rezolvat nimic. La o înfăţişare i-am spus judecătoarei că-mi fac singur dreptatea, că voi face şi eu ce mi-a făcut el”, ne-a mărturisit puşcăriaşul „intriga” vieţii lui. El avea să se trateze abia în puşcărie.

A fost uitat de

to

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°