Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După 18 ani de sechestrare, tânăra Jaycee Dugard îşi face public jurnalul intim - Revista presei internaţionale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Presa internaţională de azi scrie despre Jaycee Dugard care îşi face public jurnalul intim, lumea modei care este în doliu după moartea designerului Alexander McQueen sau despre ofensiva NATO care a fost lansată în Afganistan. Printre alte subiecte, trei persoane au murit într-un atac armat în Alabama, iar doctorii din Haiti sunt bântuiţi de cei pe care nu i-au putut ajuta.

După 18 ani de sechestrare, tânăra Jaycee Dugard îşi face public jurnalul intim. Jurnalul intim al tinerei Jaycee Dugard, regăsită sănătoasă şi teafără vara trecută în regiunea San Francisco după ce fusese sechestrată 18 ani, relevă calvarul tinerei femei şi sentimentele sale contradictorii faţă de presupusul ei răpitor, informează AFP.

Lumea modei este în doliu. Lumea modei a plâns vineri după designerul Alexander McQueen. La o zi după ce a fost găsit mort în casa lui din Londra, magazinul lui din capitala britanică a fost închis şi au fost aşternute flori şi înălţate steguleţe. Managerul magazinului din New York a declarat, potrivit CNN, că acelaşi ritual se va respecta şi în shop-ul pe care îl administrează.

Ofensivă majoră a NATO. Sute de americani şi afgani au lansat cea mai mare ofensivă în Afganistan. Echipajele SUA şi trupele afgane au pornit atacul împotriva talibanilor, care vizează oraşul Marjah în districtul Nad Ali, pentru a restabili autoritatea guvernului, scrie BBC.

Trei persoane au murit într-un atac armat în Alabama. Trei persoane au murit şi alte trei au fost rănite în urma unui atac armat ce a avut loc la o universitate din Huntsville vineri. Potrivit Cina View, surse din cadrul universităţii au confirmat faptul că principalul suspect este o femeie care are legături cu instituţia şi care a fost deja reţinută de poliţie.

Doctorii din Haiti sunt bântuiţi de cei pe care nu i-au putut ajuta. Medicii străini care au zburat în Haiti pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°