Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece schimbări în mallurile Capitalei: cum „mută“ administratorii în criză

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 august 2010 · ·

Retailerii şi administratorii mallurilor se află în plin proces de optimizare a operaţiunilor, iar măsurile lor sunt vizibile cu ochiul liber şi în interiorul mallurilor din Bucureşti. Ziarul Financiar a încercat să observe cele mai importante modificări din aceste proiecte realizate în ultimele săptămâni.

1. Deutscher Grill a tras obloanele

Unităţile Deutscher Grill din Sun Plaza şi Cotroceni Park au fost închise, operatorii reţelei de restaurante cu mâncare specific germană având obloanele trase duminica la orele amiezii. Unităţile erau operaţionale de mai puţin de un an, de când au fost inaugurate cele două centre comerciale, cele mai mari din ţară.

2. Spaţiu nou de joacă în Grand Arena

În Grand Arena a fost amenajat un nou spaţiu de joacă pentru copii cu o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi la etajul proiectului, unde înainte se aflau mese din zona de food-court. În schimb, oferta de restaurante, fast-food şi cafenele s-a mai "subţiat", Broaster Chicken, Bourbon Cafe sau clătităria de la etaj (Clate) având obloanele trase.

3. Mango a deschis magazinul din Sun Plaza

Reprezentanţii retailerului de îmbrăcăminte Mango lucrau intens duminică seara la amenajarea spaţiului din centrul comercial Sun Plaza. Spaniolii au deschis magazinul luni, deşi aveau semnat contractul încă de la inaugurarea mallului, în luna februarie a acestui an.

4. Nissa şi Reserved au ales noile spaţii din Cotroceni Park

În Cotroceni Park au fost montate bannerele pe spaţiile unde vor fi relocate magazinele Nissa şi Reserved de la intrarea în mall, pentru a face loc suedezilor de la H&M. Nissa va fi situat lângă Starbucks, în timp ce Reserved va fi mutat într-un spaţiu mai mic, situat de asemenea doar la parterul mallului, după ce anterior retailerul avea un magazin pe două etaje.

5. Chiriaşii fac loc pentru H&M şi în Băneasa

Şi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian / Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi din Irlanda şi Norvegia

Mediafax acum 19 minute
UPDATE Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi în Irlanda şi Norvegia Israelul a „dat instrucţiuni pentru rechemarea imediată” a ambasadorilor Israelului în Irlanda şi Norvegia Ministrul israelian de externe: "Am ordonat rechemarea

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Fitch Ratings a acordat producătorului de gaze Romgaz ratingul BBB - cu perspectivă stabilă

News.ro acum 21 minute
Producătorul de gaze naturale deţinut de stat Romgaz anunţă că Fitch Ratings a acordat companiei ratingul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii. ”Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz in

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 15 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 12 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°