Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cui îi va reveni insula Maican

Publicat in Romania Libera, joi 15 aprilie 2010 ·

Ucraina şi-ar putea pierde din nou o parte din teritoriu, pentru că România are pretenţii teritoriale asupra Insulei Maican, a scris miercuri publicaţia ucraineană Segodnea, care spune că între Bucureşti şi Kiev s-a aprins o dispută teritorială în legătură cu această insulă de pe Dunăre. Este vorba despre o mică insulă nelocuită (cu dimensiunile de 1.500 de metri pe 800 de metri), care se află între oraşele Chilia şi Vilkovo şi care constituie element de frontieră în partea ucraineană. Conform prevederilor dreptului internaţional, atunci când graniţa dintre ţări este situată pe un râu, ea se trasează pe şenalul navigabil, dacă părţile nu convin altfel. Şenalul navigabil, care se întinde între insula românească Babin şi insula ucraineana Maican, este însă blocat de noroi, circulaţia navelor realizându-se în prezent între Maican şi malul ucrainean. Pe această bază, în urmă cu un an românii au vorbit pentru prima oară despre posibilitatea mutării graniţei, ceea ce ar presupune ca Maican să devină teritoriu românesc, a scris Segodnea, care prezintă şi o hartă, potrivit Newsin.

Ucraina nu are planuri de a-şi schimba linia de graniţă cu România pe Dunăre, a declarat miercuri, în replică, Ministerul ucrainean de Externe, citat de Kyiv Post. Directorul departamentului pentru comunicare din minister, Oleg Voloşin, a declarat pentru Interfax-Ucraina că, în situaţia apărută în legătură cu insula Maican de pe Dunăre, Ucraina porneşte de la principiul neîncălcării acordului dintre Ucraina şi România din 2003, care stipulează inviolabilitatea frontierei.

"De aceea, partea ucraineană nu intenţionează să schimbe linia de frontieră în respectiva zonă şi toate chestiunile disputabile apărute din dorinţa părţii române de a face schimbări relevante vor fi discutate de serviciile de frontieră, precum şi în cadrul întâlnirii din 27 aprilie dintre viceministrul ucrainean de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 23 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 50 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 51 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 16 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 52 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°