Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădina de pe bloc

Publicat in Romania Libera, vineri 26 aprilie 2013 ·

A avea acces la o grădină adevărată, cu plante verzi, flori şi chiar legume, amenajată chiar pe terasa blocului tău de 10 etaje din mijlocul Bucureştiului este un deziderat pentru care există soluţii.

Într-adevăr, acest fapt este posibil şi în România, mai ales pentru că există atâtea acoperişuri de bloc nefolosite iar paşii pe care trebuie să-i urmăm pentru a le transforma în grădini “la înălţime” nu sunt atât de complicaţi, nici atât de costisitori pe cât am putea crede. În marile centre urbane, spaţiile verzi pierd în fiecare an teren în favoarea clădirilor, tot mai multe şi mai înalte pe zi ce trece. România nu face excepţie. Oraşele devin tot mai aglomerate, parcurile dispar de la an la an, iar spaţiile verzi devin tot mai scumpe la vedere. În lipsa lor, terasele verzi devin o soluţie optimă pentru creşterea spaţiului verde din interiorul oraşelor. Ar trebui să urmăm exemplul multor oraşe din Europa şi din SUA, unde aceste oaze de verdeaţă există deja de mulţi ani şi unde se încurajează prin toate mijloacele înmulţirea lor. De pildă, Germania se mândreşte cu astfel de amenajări pe 20% din terasele şi acoperişurile clădirilor. Revenind la ţara noastră, situaţia nu stă deloc pe roze.

Conform unui studiu, fiecărui locuitor îi revin doar 7 metri pătraţi de spaţiu verde. Este foarte puţin! Această cifră ar trebui să ne pună pe gânduri într-un mod constructiv şi să ne motiveze să ne înverzim blocurile. Am avea numai de câştigat. O grădină “la înălţime” oferă nenumărate avantaje pentru mediul înconjurător, pentru clădire, dar şi pentru estetica oraşului: reprezintă un loc de relaxare şi deconectare cu totul inedit; reduce efectul de seră, este o sursă de aer curat şi absoarbe emisiile de dioxid de carbon; prelungeşte durata de viaţă a acoperişului; în timpul verii, temperatura unui acoperiş ajunge chiar şi la 70˚ Celsius, în timp ce temperatura unui ac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un accident aviatic

Wall-Street.ro acum 17 minute
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu este clar dacă la bordul aparatului se afla preşedintele Ebrahim Raisi, relatează agenţiile internaţionale de presă. Elicopterul implicat în accid

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 59 minute
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum o ora
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu

Cancan acum 28 minute
Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș, a avut parte de un sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, 18 mai 2024. Nu a mai avut nicio șansă în fața geloziei tânărului de 24 de ani din Sibiu, care s-a năp

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 2 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 3 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Vremea

București
acum

23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°