Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Dobriţoiu, cercetat de DNA şi pentru fals intelectual

Publicat in Ziua Veche, marți 20 august 2013 ·

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a confirmat că procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în legătură cu atribuirea unei locuinţe de serviciu.

Corneliu Dobriţoiu, general maior în rezervă, s-a prezentat marţi la DNA, unde procurorii l-au anunţat că a fost extinsă urmărirea penală pe numele lui pentru infracţiunea de fals intelectual, transmite Agerpres. “Astăzi mi-au adus la cunoştinţă extinderea urmăririi penale în acest dosar. Aş fi acuzat că am plănuit chestiunea asta din 1999, închirierea, cumpărarea apartamentului la preţul subvenţionat, când în 1999 nici nu ştiu dacă era gata locuinţa. Eu am făcut un raport ca orice om care nu avea locuinţă. Am făcut raport pentru locuinţă de serviciu. Nu se ştiau preţuri, nu se ştiau niciun fel de detalii”, a spus Dobriţoiu, la ieşirea din sediul DNA.

Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dobriţoiu, a explicat că procurorii au schimbat încadrarea juridică din abuz în serviciu în complicitate la abuz în serviciu şi au extins cercetările pe numele fostului ministru pentru fals intelectual. El a precizat că dosarul este finalizat şi urmează să fie prezentat materialul de urmărire penală.

În 16 aprilie, DNA informa că procurorii au început urmărirea penală faţă de generalul maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii.

“Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, s-a stabilit că învinuitul Dobriţoiu a închiriat şi, ulterior, a cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz de declaraţii false care

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 51 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 3 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 3 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 5 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°