Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră în lumea medicală! Iaşiul, printre cele trei centre din ţară care poate oferi consultaţii la distanţă FOTO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

Sistemul de telemedicină lansat sâmbătă la Iaşi deserveşte şapte judeţe şi are conectate 26 de spitale din regiunea Moldovei. Acestea vor fi monitorizate de echipa din incinta Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon" Iaşi. Alături de Iaşi, astfel de centre de comandă mai sunt la Târgu Mureş şi Bucureşti.

Pacienţii din judeţele Moldovei vor fi diagnosticaţi şi trataţi mai rapid cu ajutorul telemedicinei, sistemul de asistenţă medicală de urgenţă de la distanţă care permite transmiterea de informaţii privind parametrii vitali ai bolnavului.Inaugurarea sistemului în regiunea Moldovei a avut loc la Iaşi, pe 22 septembrie.

Ambulanţe noi în toate judeţele Moldovei. Află cu cât vor ajunge mai rapid maşinile la intervenţii!

„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon" Iaşi, prin Unitatea Primire Urgenţe, reprezintă dispeceratul pentru telemedicină în spitalele din judeţele: Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Vaslui, Vrancea şi Suceava, primind date video şi audio despre pacienţii din structurile de primiri urgenţe (UPU, CPU, camera de gardă) ale spitalelor judeţene, municipale şi orăşeneşti din judeţele menţionate. Recepţionarea datelor video, audio, semne vitale de monitorizare şi date de imagistică medicală este făcută în UPU de către medicii de urgenţă, care pot solicita, dacă este cazul prezenţa oricărui coleg din celelalte specialităţi ale spitalului (cardiologie, chirurgie, ortopedie, chirurgie vasculara)", a precizat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU- SMURD.

Premieră la Iaşi: căşti cu camere video pe capul paramedicilor SMURD

În ţară sunt trei centre mari conectate la acest sistem: Iaşi, Tâgu Mureş şi Bucureşti, iar acestea sunt împărţite pe regiuni. Capitala Moldovei este conectată cu 26 de spitale din şapte judeţe. „Telemedicina reprezintă un pas important pentru sistemul medical românesc făcând ca orice pacient din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 28 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 47 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°