Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii suceveni consideră că Traian Băsescu urmăreşte blocarea instituţiilor statului

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 29 iunie 2012 ·

Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău, consideră că decizia Curţii Constituţionale cu privire la participarea preşedintelui României la reuniunile Consiliului European nu este o surpriză, în condiţiile în care preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, s-a antepronunţat cu privire la acest subiect.

„Nu Guvernul l-a exclus pe preşedintele Băsescu din delegaţia care participă la Consiliul European. Guvernul a pus o decizie clară a Parlamentului României. Premierul Victor Ponta e cel care trebuie să meargă la Bruxelles pentru că a fost mandatat de Parlamentul României”, a spus Marius Zmău. El a mai adăugat că prezenţa lui Victor Ponta la Bruxelles este obligatorie, având în vedere că subiectele discutate sunt de natură economică, pe care premierul, în calitate de şef al Guvernului, trebuie să le implementeze.

„Avem obligaţia să încercăm să deblocăm această situaţie. Ar trebui ca cetăţenii României să fie cei care decid. Cei mai mulţi dintre români susţin USL şi actuala majoritate parlamentară, iar votul din 10 iunie a fost clar. Schimbarea de direcţie din România trebuie acceptată şi de preşedintele ţării. Prin urmare, mandatul acordat de Parlament premierului reprezintă voinţa poporului”, consideră liderul PNL Suceava.

Marius Zmău a mai spus că în momentul de faţă Traian Băsescu şi PDL urmăresc blocarea funcţionării instituţiilor statului, prin contestarea repetată a deciziilor autorităţilor la Curtea Constituţională a României. „Este firesc ca premierul să fie prezent la Consiliul European, având în vedere agenda discuţiilor, şi anume situaţia economică şi socială din acest moment în Europa şi mecanismul financiar multianual 2014 – 2020”, a declarat Marius Zmău. El a mai adăugat că Uniunea Social Liberală nu este interesată de un război cu Traian Băsescu, atât timp cât şeful statului înţelege că mandatul său are anumite limite

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 40 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 40 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°