Intr-un discurs in fata Parlamentului Romaniei, Ion Iliescu, in dubla sa calitate de sef al statului si agent electoral, a facut ieri tentativa de a prezenta un bilant al activitatii sale. Esecul are mai multe motive, pe care voi incerca sa le enumar in cele ce urmeaza. Inainte insa de a trece la subiect, sunt necesare cateva observatii.
Prima este ca, din confruntarea textului vorbit cu cel prezentat de Biroul de Presa al Presedintiei, nu rezulta absolut nici o diferenta cat de cat importanta. Si nici macar o nuantare. Ceea ce inseamna ca prezentarea a ceea ce s-a dorit a fi un bilant a fost indelung gandita si elaborata. Deci, daca a iesit prost, scuza nu poate fi pusa pe seama unei improvizatii. Ori a unei lipse de inspiratie.
Imi pot imagina de ce Iliescu a tinut sa vorbeasca nu despre ultimul sau mandat, ci despre cei 15 ani scursi incepand din 1989 - trecand ca gasca prin apa peste perioada mandatului Constantinescu - si de ce o face acum, la debutul unei campanii electorale, si nu, asa cum ar fi fost firesc, la sfarsitul mandatului.
Exista doua motive: Ion Iliescu doreste ca intreaga istorie 1989-2004 - si daca se va putea si in viitor, cu atat mai bine - sa fie legata de numele sau.
Mai ales cu cele bune si mai putin cu cele rele, puse mereu si mereu pe seama altora; acceptand cu marinimie sa devina agentul electoral al PSD si al lui Adrian Nastase, iesirea la rampa si baia de aplauze parlamentare trebuiau organizate acum, iar nu dupa alegeri. In ceea ce ma priveste, voi raspunde provocarii.
Voi incerca sa judec "bilantul lui Iliescu" ca martor si cronicar al principalelor evenimente din acesti ani.
Imi asum raspunderea de a starni protestele atat ale fanilor lui Ion Iliescu, cat si ale acelor adversari ai domniei sale care ii pun in carca absolut toate relele acestor ani, refuzand sa-i re
