Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marile companii iau măsuri de criză: Siemens şi-a pus la adăpost circa 6 miliarde euro la BCE

Publicat in Adevarul, marți 20 septembrie 2011 ·

Siemens a retras depozite în numerar de peste 500 milioane euro de la o mare bancă franceză, pentru a le transfera la Banca Centrală Europeană (BCE), arătând cum caută marile companii refugiu, în faţă crizei datoriilor suverane.

Gigantul industrial german a retras banii din cauza îngrijorărilor privind situaţia financiară viitoare a băncii, dar şi pentru a beneficia de dobânzile mai mari plătite de BCE, a declarat pentru Financial Times o sursă apropiată situaţiei.

În total, Siemens a depus între 4 şi 6 miliarde de euro la BCE, majoritatea prin depozite la o săptămână, a adăugat sursa citată. Doar câteva companii deţin licenţa bancară ce le permite să depoziteze bani direct la Banca Centrala Europeană.

Decizia Siemens demonstrează impactul crizei datoriilor de stat din zona euro asupra încrederii în băncile europene.

Nu este cunoscută banca franceză de la care Siemens şi-a retras depozitele, însă din primele informaţii s-ar părea că nu este vorba despre BNP Paribas.

Reprezentanţii Siemens şi BCE au refuzat să comenteze informaţiile.

Decizia companiei vine la un an după ce Siemens, cel mai mare conglomerat industrial din Europa, s-a pregătit în faţa unei noi crize financiare lansându-şi propria bancă, o măsură neobişnuită pentru o companie industrială din afara sectorului auto, unde operaţiunile mari de creditare şi leasing sunt un lucru obişnuit, notează FT.

Într-un interviu acordat în iarna anului trecut, directorul general al diviziei de servicii financiare a Siemens a declarat că banca va permite grupului să atragă lichiditate de la banca centrală şi să depună bani la BCE.

Siemens nu numai că a văzut în BCE un paradis, ci beneficiază şi de o rată a dobânzii mai mare decât cea pe care ar primi-o de la o bancă comercială. BCE a plătit săptămâna trecută o dobândă medie de 1,01% pentru dep

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 3 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°