Costurile pentru trimiterea de trupe si material militar in intreaga lume pentru a aduce securitate acolo unde si atunci cand este nevoie de ea dau serioase dureri de cap financiare peste tot in Europa. Ministrii de Finante din Europa se confrunta cu dilema sumelor pe care trebuie sa le aloce din bugetele nationale, si asa tensionate, sectorului militar; oficialii din domeniul apararii trebuie, pe de alta parte, sa se asigure ca fondurile pretioase sunt cheltuite cu maxima eficienta.

Problema este acuta in Marea Britanie, nu doar in urma dislocarii de trupe in Afganistan si Irak, dar si din cauza sistemului nedrept prin care sunt finantate misiunile sub comanda NATO si operatiunile militare sub egida Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA). In ambele sisteme, cei care accepta responsabilitatea actiunii militare preiau si partea leului din povara financiara. E momentul ca aliantele noastre colective de securitate sa reformeze din temelii aceste metode injuste de finantare si sa se asigure ca toate statele membre platesc un pret proportional pentru securitatea globala.

Nu e un secret ca Ministerul Apararii al Marii Britanii trece printr-o criza de fonduri. In ciuda faptului ca fortele britanice sunt implicate din 2003 in doua operatiuni militare majore, cheltuielile de aparare reprezinta doar 2,3% din PIB – cea mai mica pondere din anii ’30. Ca pondere in totalul cheltuielilor guvernamentale, cele militare au scazut de la 7,8% in 1998 la 6,1% in 2006. Avand in vedere operatiunile in derulare in Irak si Afganistan, orice nou guvern britanic va mosteni o armata supraintinsa, dotata cu prea putin personal si echipament depasit. Pasivele nefinantate asociate acestei situatii vor totaliza cateva miliarde de lire sterline.

O mai buna impartire a sarcinilor militare si financiare in cadrul NATO si PESA nu ar fi doar in beneficiul Regatu