Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-au cheltuit degeaba 18 milioane de lei cu evaluarea universităţilor. Funeriu: „Criteriile de până acum sunt nerelevante”. Cât vor costa ministerul „noile criterii” EXCLUSIV

Publicat in Gandul, joi 6 ianuarie 2011 ·

În plină criză de resurse financiare, cu un buget pentru învăţământ mai mic decât execuţia financiară din anul trecut, Ministerul Educaţiei pregăteşte cheltuirea a peste 4 milioane de euro pentru evaluarea universităţilor, proces ce a fost făcut deja de agenţia pe care o are în subordine. După patru ani în care statul român a pompat peste 18 milioane de lei pentru evaluarea instituţională a universităţilor prin Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, aruncă la coş rezultatele respectivei instituţii, apelând la agenţiile din străinătate. Măsura a fost inclusă în noua lege a Educaţiei şi a fost anunţată chiar de către şeful statului, în ziua promulgării actului normativ.

• Întrebat de gândul despre această situaţie, şeful învăţământului dă ca exemplu alte state europene. "Prima clasificare a universităţilor şi ierarhizare a programelor de studii va fi făcută aşa cum a fost făcută în Danemarca, în Germania cu experţi şi organisme străine. Criteriile de evaluare care s-au încetăţenit până acum nu sunt în viziunea acestei legi, sunt nerelevante. O evaluare relevantă este una care are criterii de output: care sunt rezultatele, nu câţi bani absoarbe o universitate, ci ce face cu ei", a subliniat Daniel Funeriu, precizând că banii pentru clasificarea universităţilor vor veni atât din bugetul propriu al MECTS, cât şi din fondurile de post-aderare: "Costul depinde de o serie de factori care în acest moment nu sunt cuantificabili. Trebuie să fie făcut un caiet de sarcini, să definim anvergura şi elementele. Nu mă îndoiesc că foarte repede vom avea răspunsul practic referitor la cine va evalua şi care sunt parametrii".

Paradoxal, faptul că evaluarea a 87 din cele 106 universităţi efectuată deja nu va fi luată în calcul de minister este văzută de conducerea ARACIS drept un luc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°