Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Macedoniei a prezentat la Suceava oportunităţile de investiţii în această ţară

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 19 aprilie 2013 ·

Ambasadorul Republicii Macedonia la Bucureşti, Excelenţa Sa dr. Pande Lazarevski, a s-a întâlnit în cursul zilei de ieri cu oficialităţile sucevene, la discuţii fiind prezent prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Niţă, şi directorul adjunct al Camerei de Comerţ şi Industrie, Lucian Gabriel Grigoriu. În cadrul discuţiilor, ambasadorul Macedoniei a ţinut să precizeze că se află pentru prima dată în România, şi intenţionează să viziteze fiecare judeţ, pentru a stabili legături pentru viitoare colaborări între cele două state.

Excelenţa Sa dr. Pande Lazarevski a ţinut să amintească de legăturile puternice şi similitudinile culturale existente între România şi Macedonia. La rândul său, prefectul Florin Sinescu a făcut o scurtă prezentare a judeţului Suceava, subliniind în mod special potenţialul turistic şi principalele oportunităţi de investiţii din judeţul nostru.

De asemenea, ambasadorul Republicii Macedonia în România a prezentat facilităţile investiţionale din ţara pe care o reprezintă, amintind în mod special de procedura rapidă de obţinere a autorizaţiilor de construire, la impozitul pe venit care este de 10% şi la facilităţile acordate potenţialilor investitori.

Trebuie spus că cele două părţi au identificat posibilitatea unei colaborări instituţionale bilaterale, prin organizarea unui forum economic regional care să faciliteze întâlniri între oamenii de afaceri din zonă şi investitori macedoneni.

„Am fost onoraţi de vizita Excelenţei Sale ambasadorul Macedoniei, aflat la prima sa vizită în România. Suntem foarte deschişi la oportunităţile pe care domnia sa ni le-a prezentat în cadul întâlnirii de astăzi şi sunt convins că vom putea stabili în viitorul apropiat domenii în care vom putea colabora. Am dori, ca dincolo de colaborarea administrativă, să găsi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 45 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 40 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 19 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 2 ore
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°