- dintr-o cronica batrina - Fost-a Stefan Petriceicu-voda fecior de boiar de tara, moldovan drept, dara n-avut-a noroc de domnie, fiind el om blind si slab. Cine cum ii graia cevasi, indata pre toti crede si toti erau fara frica de dinsul. Voit-a sa lese pe turci si isi intindea mintea catre lesi, dara boierii cei veliti parasitu-l-au, cu pre putini si tineri boiari raminindu. Geaba vorovea el ca destul ne-au calarit paginii pe deselate si ca trebe sa farimam urgia turcului, sa ne rascumparam pamintul nostru stramosesc. De frica, boiarii cei mari ramas-au de-a'mboulea, tot cu agarenii. I tak domnit-a numa un an Petriceicu si tot de-a calare, ca tara biata era tot bajenita. Dupa aceea, hiclenindu-l si surpindu-l din domnie boiarii veliti, bajenitu-s-a si el in tara Lesasca, la tinutul Przemisl. Acolo merge des la hanul lui Szmerel, in vin amarul inecindu laolalta cu doi prietini: Neculai Murgulet, biv vel logofat, si Ilie Motoc, biv vel medelnicer. Sede la han ca niste sahastri, bind vin mazovian si nevorovindu cu nime. Iara tot acolo era un lautariu vestit din scripca, un jidov pre nume sloime Melter. Ci dar sloime, tot vazindu-i in ginduri cazuti, nice sa-i manince talpele la Hava Nagila, cercat-a sa vada ce neam is: au unguri, au moscali, au litvani, au ce natie. Ase ca, oftindu, incovoiatu-si-a capul la o parte, scripca la barbie puindu-si. Apoi cu degetele-i slabanoage apucatu-s-a sa cinte. Rasunat-au intre peretii circiumei ba un ceardas unguresc, ba o mazurca, ba un tropak moscalesc, ba kamarinska si kazacinska au o manea turceasca. Dara beutorii cu capetele plecate tustrei sedea, incrincenat bindu, ca albina dorului de Moldova le intapa inemele. Pe cind sa mintuie cintarile, sloime adusu-si-o aminte si de-un cintic moldovinesc, anume Cucuruz cu frunza-n sus, si prinse a-l cinta. Atuncea tustrei ridicat-au rapide capetele cu ochii lucindu. Iara nu stim: de la p