Zi de august, la Rheims. Bătrâna catedrală aspiră, neîncetat, prin ale sale trei portaluri ca trei abisuri întunecate, mulţimea pestriţă de pelerini şi de cască-gură atrasă, parcă, de un nevăzut curent metafizic. Peste drum, în magazinele de vinuri de Champagne, cupluri de îndrăgostiţi ciocnesc pahare de cristal: „Sante et Bonheur”. Vitraliile catedralei pictate de Chagall pe banii vinificatorilor din zonă trimit curcubee multicolore, iar dintr-o boltă, îngerul le surâde.
Soarele apune pe turnurile traforate şi luminează roşiatic simbolul cetăţii – „Ingerul care surâde”, misterios ca o Giocondă din piatră. În 1914, 400 de bombe au căzut peste monumentele Rheimsului, îngropând sub cenuşă mii de statui din dantela catedralei. Atunci, oamenii au descoperit, parcă pentru prima dată, Îngerul, în surâsul căruia intuiau simbolul rezistenţei. O temă escatologică medievală (legată de martirizarea Sfântului Nicasie) a fost şi ea transformată în propagandă. Ca acum exact 8oo de ani, când începea construirea catedralei, mitul a funcţionat impecabil.
Îngerul jovial
Faţa Îngerului, jovială, uşor maliţioasă (unii au mers cu imaginaţia până la a-i spune: rictus) ilustrează secolul al XIII-lea de relativă pace în Franţa şi de supremă recunoaştere a catedralei din Rheims, un loc sacru de întronizare a regilor, de la Clovis, care a deschis o linie de 38 de capete încoronate, până la Ludovic al XVIII-lea, ultimul Bourbon. Îngerul de la Rheims are toate atributele exterioare ale unui înger. Neobişnuit la el e doar surâsul! O astfel de reprezentare devansează arta Renaşterii şi impune figura umană a îngerului ca expresie a stărilor sufleteşti, tehnică desăvârşită, mai târziu, de Leonardo da Vinci.
Hagiografie
Îngerul e heraldul lui Dumnezeu în raport cu pământul. Se poate să fi apărut chiar în prima zi a Creaţiei, care este şi cea a lumini