Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga I 2010-2011: Prezentarea celor 18 echipe

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 iulie 2010 · ·

Liga I ia startul astăzi pentru cea de-a 93-a oară în istorie. Evz.ro vă prezintă cele 18 echipe care se vor lupta în acest sezon pentru titlu, cupele europene sau evitarea retrogradării. Sursa: VLAD STANESCU

Campioana în exerciţiu - CFR Cluj - pare să fie principala favorită la câştigarea titlului şi în acest sezon. Italianul Andrea Mandorlini a făcut câteva întăriri pentru stagiunea care începe astăzi, sârbul Saşa Bjelanovic, dar şi Rafael Bastos sau Dominique Kivuvu fiind jucători care pot aduce un plus de calitate jocului echipei din Gruia.

Unirea Urziceni, FC Vaslui şi FC Timişoara, celelalte forţe din provincie, nu au stat nici ele degeaba în pauza competiţională. Dacă ialomiţenii mizează pe continuitate şi omogenitate, Ronny Levy rămânând pe banca tehnică, vasluienii şi bănăţenii au schimbat antrenorii. La FC Vaslui a venit Ramon Lopes Caro, care l-a adus şi pe David Rivas, fostul fudaş central al lui Betis Sevilla, în timp ce timişorenii vor fi conduşi de Vladimir Petrovic.

Dinamo, Steaua şi Rapid vor încerca şi în acest sezon să aducă titlul înapoi în Bucureşti. Granzii din Capitală mizează pe fostele glorii - Victor Piţurcă revenind la Steaua, Ioan Andone la Dinamo şi Marius Şumudică la Rapid.

La fel ca în fiecare an, echipele nou-promovate sunt principalele "favorite" la retrogradare. Echipele cu tradiţie - Sportul Studenţesc şi Universitatea Cluj -, dar şi două debutante - FCM Târgu Mureş şi Victoria Brăneşti - nu vor avea viaţa uşoară în acest sezon. De asemenea, Pandurii Târgu Jiu, echipă care va juca şi în acest sezon în Liga I după ce Internaţional Curtea de Argeş a fost retrogradată, dar şi Universitatea Craiova sau Gloria Bistriţa sunt şi ele echipe care îşi doresc menţinerea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Astra Ploieşti

Anul înfiinţării: 1934

Stadion: "Astra", 9.000 de locuri, no

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 37 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 51 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 12 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 43 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 2 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°