Foarte ciudat, acest articol mi-a venit în minte, şi îl scriu cu gândul la Iliescu. Fostul preşedinte, pur şi simplu. Acest norocos marxist, domn, Ion Iliescu.
De fapt, ştiu de ce scriu despre dânsul. L-am visat, scuze, dus, pe lumea cealaltă. Iar eu deţin un fel de drept de autor asupra domniei-sale. Nu am prezis eu, în august 1989, că va ajunge şeful României?
Am martori importanţi. Passons...
Aşadar, îl visai mort, zilele trecute, pe domnul Ion Iliescu... Doamne fereşte! Sunt un om cumsecade. Nu doresc nimănui rău. Când şi-l face omul singur, cu mâna lui, e cu totul altceva, - nici Cel de Sus nu mai poate să intervină.
Dar visele sunt vise. N-ai ce face. Cel mult să le interpretezi. Cum am citit eu ieri în cărticica de vise: înmormântare de vei visa, petrecere vei avea.
Aici totul e pe dos. Dar să vedem ce fel de vis...
Cortegiul trece în jos, pe Calea Victoriei. E o zi de început de toamnă frumoasă. Stinsă şi clară. Acum văd defilând cu căştile lor pe cap mineri, care îi aduc salutul lor, - Corpul minerilor. Ei calcă apăsat, rar, flegmatic, ca Legiunea străină. }in pe umeri nişte bâte colorate, dar nu în culorile tricolorului nostru, ci ale unui stat african de curând eliberat: verde, negru şi alb.
Visasem şi oficialităţile, care veneau după tancheta sovietică, nouă, pe care era depus defunctul.
Pe preşedintele ţării, cel nou, domnul Aurel Bumbăcescu, urmat de suita sa de intelectuali, culmea! din contra lui Iliescu (singurul care în visul meu îşi păstra numele lui adevărat, restul fiind doar nişte mascaţi, toţi lucrând pe brânci la noua Constituţie...).
O fanfară cânta din tromboanele ei lustruite. Erau toţi muzicanţii nişte moşnegi foarte, foarte bătrâni şi care executau în vis imnul naţional: Trăiască Regele în pace şi onor de ţară iubitor ... ş.a.m.d.
Tinerele generaţii habar nu au. Moşnegi
