Pun pariu ca asta scriau cei doi tipi pe care ii priveam in tren, pe drumul Londra-Brighton. Sau poate adaugau doar o semnatura, pentru ca felicitarile de Valentine's Day sunt deja scrise cu tot felul de texte, pentru a-i ajuta pe cei mai putin inspirati.
Cand eram un pic mai tanara si mai cinica mi se parea extrem de caraghioasa si ridicola si siropoasa ziua asta de 14 februarie. Nu ai nevoie de o zi anume sa iti dai seama, sa sa iti ramintesti sau sa arati ca iubesti. Ce porcarie!, spuneam plina de dispret la adresa celor care se gandeau sa ia o ciocolatica sau un ursulet de plus iubitei sau iubitului. E o noua modalitate de a-i face pe oameni sa consume, sa cheltuiasca si unii sa faca profit de pe urma lor.
Asa o fi, sunt de acord cu toti cei care spun si gandesc ceea ce gandeam si eu, dar cred ca lucrurile sunt mai nuantate. Vazandu-i pe cei doi tipi in tren scriind felicitarile alea, m-am gandit ca totusi e bine sa existe o astfel de zi.
E bine sa existe o zi in care domnii sa isi aduca aminte ca iubitele sau sotiile lor sau amantele sau femeia care le e alaturi are nevoie sa auda ca e iubita. Unii o spun mai des, altii mai rar si unii chiar deloc, considerand ca iubirea e demostrata prin gesturi, ce sens are sa devina siroposi si s-o si spuna. ei bine, de Sfantul Valentin, iubitii nostri sunt asa cum ni-i dorim: mai atenti. Simplul fapt ca cei doi - unul cam de 27-28 de ani, celalalt trecut de 40 - scriau acele felicitari, aveau un buchet de flori si erau suparati ca trenul avea intarziere m-a determinat sa imi spuna: bine ca exista Sf. Valentine!
Ce m-a surprins aici, desi nu era cazul, ca asta e o sarbatoare pe care ei o au de atat de mult timp, este faptul ca am vazut barbati maturi, trecuti de 40-50 de ani care cumparau bombonele si felicitarile pentru Valentine's Day. In Romania ii vezi mai degraba