Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pâinea albă este tot mai des vândută la negru

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Contrabanda cu produse de panificaţie a luat amploare în judeţul Caraş-Severin. Brutarii cărăşeni care respectă legea şi plătesc toate taxele, chiar şi mărite, fac tot mai greu faţă concurenţei ilegale.

În ultima perioadă, poliţiştii de la economic au descoperit 13 situaţii în care diverse magazine intenţionau să vândă pâine la negru. Majorarea taxelor le îngreunează afacerea celor care se ocupă cu producţia pâinii şi vor să respecte legea.

Hajdar Becaj este din oraşul sârbesc Kikinda şi se ocupă de aproape 20 de ani de fabricarea pâinii şi a specialităţilor din panificaţie. Sârbul are în Reşiţa trei magazine de pâine şi spune că mărirea TVA i-a afectat afacerea, dar deocamdată încearcă să menţină aceleaşi preţuri. „E normal să simţim mărirea taxelor. Cu toate acestea am luat decizia să nu majorăm preţurile, măcar până în luna septembrie”, a spus Becaj. Acesta are aproape 20 de angajaţi, iar taxele către stat sunt foarte mari.

Pâinea albă, confiscată

„Mi-e nu-mi place să fac ilegalităţi pentru că nu vreau să risc. În fiecare zi căutăm soluţii ca să rezistăm pe piaţă în ciuda faptului că alţii ocolesc legea”, mai spune Hajdar. Poliţiştii cărăşeni au depistat în ultima perioadă tot mai mulţi agenţi economici care transportau pâine fără acte de provenienţă. Luna trecută, aproximativ 300 de pâini fără acte au fost găsite în localitatea Eftimie Murgu.

Poliţiştii au surprins transportul şi au luat măsuri pe loc. Administratorul firmei a fost amendat cu 3.000 de lei. „În 8 iulie, în urma unui control a fost depistat un transport cu cantitatea de 125 bucăţi pâine, fără a exista documente de provenienţă sau de însoţire a mărfii“, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Întreaga cantitate de pâine precum şi autoutilitara au fost ridicate în vederea confiscării, iar societatea com

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°