Conditia festivalului EuroArt este, din acest punct de vedere, simptomatica. In ultimii sase ani, organizarea evenimentului a fost literalmente o lupta. A fost lupta unor persoane, putine la numar, cu inertia comunitatii pentru ale carei interese acestea s-au zbatut. Saptamana viitoare se va desfasura la Iasi festivalul de teatru EuroArt. Lista spectacolelor incluse in programul celei de-a sasea editii este interesanta si imbina piese consacrate, precum O noapte furtunoasa, Gaitele sau Take, Ianke si Cadir, cu reprezentatii care vor surprinde, spera organizatorii, prin inedit. Nu se cuvine sa comentam calitatea repertoriului ales si nici conditiile de reusita ale punerilor in scena alese pentru ca asupra acestor aspecte se pot apleca mai cu seama spectatorii, in primul rand, si criticii, in al doilea rand. Observatiile de mai jos au in vedere cateva elemente ale contextului in care se desfasoara, an de an, la Iasi, festivaluri de tipul celui amintit. Prin raportare la tezaurul trecutului, teatrul iesean ar trebui sa aiba prestigiu international. Nu cunosc foarte bine in ce masura un asemenea standard sta in atentia celor ce se ingrijesc de soarta teatrului nostru. Stiu, insa, altceva, anume ca un oras care tinteste catre statutul de oras european ar trebui sa aiba nu un teatru, ci mai multe. Aceste „mai multe" teatre exista in Iasi in ipostaze diferite: colectivele teatrelor de stat, curajosii care formeaza trupele de amatori si itinerantii, profesionisti si amatori deopotriva. Aceste categorii de oameni ai teatrului se angajeaza in viata culturala a orasului in chipuri si in grade de impact diferite. In raport cu tabloul miscator al reprezentatiilor, unul din mijloacele curajoase si notabile de angajament cultural este organizarea unui festival. In calitatea sa de tur de forta, festivalul demonstreaza ca energiile individuale si colective se pot contopi. Macar in te