Deputatul Laszlo Tokes refuză să înapoieze Ordinul Steaua României şi aşteaptă ca preşedintele Băsescu să ia o hotărâre în acest caz. Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional Steaua României a hotărât miercuri, cu cinci voturi pentru şi o abţinere, retragerea distincţiei acordate în 2009 parlamentarului european.
Parlamentarul european Laszlo Tokes a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu doreşte să dea înapoi Ordinul Steaua României. El a precizat că îşi apără cinstea şi onoarea şi aşteaptă o decizie în acest sens a preşedintelui Băsescu, „politicianul cel mai cumpănit şi cel mai principial”.
Potrivit deputatului din PE, Adunarea Generală a Ordinului Steaua României a fost compusă din 12 membri din care 80-90% aparţin PSD, iar retragerea distincţiei este un „act antirevoluţionar” care face parte din procesul „restaurării comuniste”. Tokes reclamă încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la liberă exprimare şi acuză Adunarea General că nu a făcut o investigare documentată, aşa cum ceruse preşedintele Băsescu.
Potrivit Agerpres, Tokes a afirmat că nu se va lăsa intimidat şi va repeta cererea de protectorat adresată Ungariei pentru minoritatea maghiară din România, chiar şi la tribuna Parlamentului European. El a respins acuzaţiile că ar dori să transforme Transilvania într-un protectorat maghiar sau ar submina statul unitar român.
„Nici prin minte nu mi-a trecut, este chiar caraghios. Resping aceste învinuiri, sunt doar protexte. Se generalizează pentru că se ştie că am fost întotdeauna antimaghiar”, a precizat Tokes.
Conform parlamentarului european, prin atacul la adresa persoanei sale se încearcă intimidarea celor care vor să obţină autonomia.
Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional Steaua României a hotărât miercuri, cu cinci voturi pentru şi o abţinere, retragerea distincţiei acordate parlamentarului europe