Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala începe cu profesori nervoşi

Publicat in Adevarul, duminică 12 septembrie 2010 · · ·

Fără festivităţi, noul an şcolar stă sub semnul concedierilor şi al protestelor dascălilor. Peste 3,2 milioane de elevi sunt aşteptaţi de astăzi în cele aproximativ 21.000 de şcoli din toată ţara. De la 1 septembrie, Ministerul Educaţiei a renunţat la 10.000 de angajaţi.

Austeritate este cuvântul de ordine pentru noul an şcolar care începe. Şcolile sunt mai puţine, la fel şi profesorii, iar salariile din sistem au fost şi ele reduse.

Daniel Funeriu, şeful de la Educaţie, e însă optimist. El se mândreşte cu buna organizare şi cu faptul că 90% din copii vor învăţa în şcoli autorizate sau în curs de autorizare. Reversul medaliei este că unu din zece elevi, adică peste 320.000 de copii, vor merge în continuare în şcoli fără apă curentă şi grupuri sanitare.

Citiţi şi:

Daniel Funeriu: "Nimeni nu a spus că profesorii ar fi corect răsplătiţi"

Statistica devine şi mai sumbră dacă privim situaţia din punctul de vedere al numărului de şcoli care nu au primit autorizaţii de funcţionare: aproape 30%, adică peste 5.900 de unităţi, conform datelor oficiale, comunicate de minister.

Zeci de şcoli, mai ales din mediul rural, s-au închis în această vară, fie pentru că erau insalubre, fie pentru că nu aveau destui elevi. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au până la această dată o situaţie exactă a şcolilor care au pus lacătul pe uşă.

În ciuda bunei organizări despre care vorbeşte Daniel Funeriu, doar după reluarea cursurilor situaţia exactă a ocupării posturilor cu profesori titulari, suplinitori, necalificaţi şi pensionari va deveni clară, iar redistribuiri de personal vor avea loc şi în următoarele săptămâni.

Calitate la 400 de lei pe lună

Anul şcolar 2010-2011 va fi mai sărac şi în profesori. Ministrul a anunţat concedierea a 10.000 de angajaţi din cei 370.000. Nici profesorii rămaşi în sistem nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°