Acasă la Adrian Păunescu, pelerinii şi-au croit drum printre amintiri
"Lumea uită ce a însemnat Cenaclul Flacăra atunci, pentru tinerii de atunci. Tinerii de azi nu înţeleg ce a însemnat această mişcare. Din păcate, lumea l-a uitat pe poetul Adrian Păunescu. Dar el rămâne aici, în inima şi gândul nostru. A fost simbolul unei generaţii care nu avea unde să meargă în altă parte"
Aflat în faţa casei în doliu, puştiul nu ştia dacă să fie trist pentru că momentul şi chipurile celor din jur o cerea sau dacă să fie ţanţoş pentru că obiectivele camerelor de luat vederi sau aparate de fotografiat erau ţintă pe el. Analizează atent fiecare bileţel de rămas bun, fiecare poezie copiată a maestrului şi fiecare tricolor în miniatură lăsat de admiratorii poetului decedat, fiecare floare atent aşezată de parcă ar vrea să le numere petalele. Calm, ridică o lumânare ce tocmai a căzut şi ameninţa un buchet de flori. Bunica îşi croieşte discret cărare prin cele câteva persoane care lăsau mesaje sau flori pe gardul casei şi-l trage uşor din mijlocul acestora. "Când eram tânără, îmi luam fiica ce nu avea mai mult de câţiva anişori şi mergeam la cenaclurile Flacăra, care erau ca o evadare pentru mine. Acum, din păcate, mi-am luat nepotul şi am venit împreună la cel care rămâne Adrian Păunescu, acest Eminescu al zilelor noastre. Sunt convinsă că nepotul meu va creşte la fel de frumos cu poeziile lui, aşa cum fiica mea a crescut cu aceleaşi poeme."
Un bărbat se rupe de mulţime. Cu o bandană cu negru şi alb pe cap, cu o lumânare în mână îşi face cruce, rupe o frunză din nucul ce se înalţă din curtea casei, o duce la piept, o ţine între mâini şi o aruncă înapoi, dincolo de gard, în curtea casei. Face o plecăciune şi se retrage. Mai priveşte o dată în urmă, iar privirea îi rămâne pironită spre fereastra de la etajul casei, de la camera unde bănuieşte că poetul scria