Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri în Germania. Rămâne Angela Merkel cancelar?

Publicat in Romania Libera, duminică 22 septembrie 2013 ·

Birourile de vot s-au deschis duminică, la ora 06.00 GMT (09.00 ora României), în Germania pentru alegerile legislative care ar urma să o confirme pe Angela Merkel în funcţia de cancelar pentru alţi patru ani.

Un număr de 61,8 milioane de germani sunt chemaţi la urne. Birourile de vot se vor închide la ora 16.00 GMT (19.00 ora României), iar primele estimări ale rezultatelor vor fi difuzate începând cu acel moment.

Potrivit ultimelor sondaje, conservatoarea Angela Merkel, aflată la conducerea Germaniei din 2005, este aproape sigură de un al treilea mandat, dar ea riscă să fie constrânsă să guverneze cu social-democraţii.

Ultimul sondaj, apărut duminică în săptămânalul Bild am Sonntag, creditează tabăra sa conservatoare (CDU/CSU) cu 39 la sută, iar partidul liberal FDP, partenerul său de coaliţie, cu doar 6 la sută, însumând astfel 45 la sută din intenţiile de vot, care nu le-ar asigura însă majoritatea.

Social-democraţii, cu 26 la sută, şi aliaţii lor tradiţionali Verzii, cu 9 la sută, nu au practic nicio speranţă de a forma o coaliţie. Scenariul cel mai probabil ar fi, în acest caz, o "mare coaliţie" între conservatori şi social-democraţi.

"Rar s-a întâmplat în istoria Republicii Federale Germane ca rezultatul alegerilor legislative să fie atât de deschis ca acum", afirma sâmbătă cotidianului din Munchen Süddeutsche Zeitung, în timp ce Tagesspiegel din Berlin titra duminică: "totul depinde de alegerea vostră".

Birourile de vot s-au deschis duminică, la ora 06.00 GMT (09.00 ora României), în Germania pentru alegerile legislative care ar urma să o confirme pe Angela Merkel în funcţia de cancelar pentru alţi patru ani.

Un număr de 61,8 milioane de germani sunt chemaţi la urne. Birourile de vot se vor închide la ora 16.00 GMT (19.00 ora României), iar primele estimări ale rezultatelor vor fi difuzate începând cu acel moment.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 49 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°