Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reese Witherspoon, campioană la onorarii printre starurile de la Hollywood

Publicat in Gandul, vineri 30 noiembrie 2007 ·

Câştigătoarea Oscarului pentru rolul din Walk the Line: Povestea lui Johnny Cash s-a situat, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe de la Hollywood. În 2006, protagonista din Blonda de la Drept depăşea recordul de salariu stabilit de Julia Roberts, care primise 24 de milioane de dolari pentru Zâmbet de Mona Lisa, câştigând 29 de milioane de dolari pentru un rol în horror-ul Our Family Trouble, programat să iasă pe piaţă anul viitor.

Pe locul al doilea s-a situat Angelina Jolie, cu un salariu cuprins între 15 şi 20 de milioane de dolari. Jolie, care în 2005 câştiga peste 20 de milioane de dolari pentru prestaţia din Dl şi dna Smith, acceptă, însă, să joace şi pentru salarii mai mici, aşa cum a făcut pentru lungmetrajul animat Beowulf, pentru care a luat 8 milioane.

Chiar dacă nu deţine supremaţia în ceea ce priveşte salariul, Angelina stă excelent la capitolul oferte. Ea urmează să apară în Kung Fu Panda, în Wanted (alături de Morgan Freeman şi James McAvoy) şi în The Changeling, pentru care va face echipă cu John Malkovich.

Pe locul al treilea în top s-a situat Cameron Diaz, care câştigă, în medie, puţin peste 15 milioane de dolari. Diaz a reuşit performanţa de a câştiga 30 de milioane de dolari după ce a treia parte a seriei Shrek a avut încasări de peste 320 de milioane de dolari doar în America de Nord. Pe viitor are de jucat într-o comedie romantică, What Happens in Vegas, alături de Ashton Kutcher, dar şi într-un horror, The Box.

Pe locul al patrulea se situează o altă câştigătoare de Oscar, Nicole Kidman, cu o leafă cuprinsă între 10 şi 15 milioane de dolari. Filmele în care a ales să joace anul acesta, precum Busola de Aur şi Margot at the Wedding, nu au avut un mare succes de box office. Cu toate astea, potrivit specialiştilor, Kidman ar putea să se întoarcă pe podiumul Oscarurilor cu unu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 35 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 44 minute
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 40 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum 51 minute
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 55 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°