Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România riscă să RATEZE adoptarea euro în 2015. Iată DE CE

Publicat in Romania Libera, luni 29 octombrie 2012 ·

Obiectivul aderării României la euro în 2015 este unul posibil ratat, informează Ziarului Financiar. Potrivit publicaţiei, economistului-şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat că noul guvern care va fi format după alegerile parlamentare va stabili dacă va menţine sau nu calendarul aderării României la zona euro în anul 2015.

"Oficial, după alegerile parlamentare din decembrie, noul guvern va decide dacă să menţină sau nu calendarul curent de aderare în 2015. După mine, este dificil de menţinut această dată pentru că ar fi nevoie să se îndeplinească cumulativ trei condiţii: ar trebui să intrăm în mecanismul ERM 2 peste două luni, în ianuarie 2013 ar trebui să luăm în considerare doar perioada minimă de ERM, de doi ani, şi, în plus, ar însemna că banca centrală şi Comisia Europeană să accepte ca adoptarea euro pentru România să nu aibă loc la 1 ianuarie 2015, ci la mijlocul acelui an", a declarat Lazea la sfârşitul săptămânii trecute.

Surse de pe piaţa financiară spun că, probabil, noul obiectiv de trecere la euro va fi anul 2019. Economia locală de mult a luat-o înaintea clasei politice pentru că peste 70% din împrumuturi sunt date în moneda europeană, foarte multe preţuri sunt calculate în euro, pornind de la telefonia mobilă, maşini sau case, iar acceptarea monedei unice ca monedă de tranzacţie este mai uşoară spre deosebire de Polonia, unde zlotul face legea.

Principalele probleme în calea adoptării euro amintite de economistul-şef al BNR sunt legate de criteriile de convergenţă reală, respectiv PIB-ul redus pe cap de locuitor şi structura economiei româneşti, unde agricultura reprezintă 6-7% din PIB, dar utilizează 25-30% din forţa de muncă a României, mai informează ZF.

"Din păcate, nu putem să ne gândim să ade­răm la euro dacă agricultura reprezintă 6-7% din PIB şi utilizează 25-30% din forţa noastră de muncă. Cu cât rezolvăm mai repede

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 4 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°