Dupa 27 de sezoane si 1.500 de meciuri petrecute pe banca lui Manchester United, pentru care a cucerit 38 de trofee, Alexander Chapman Ferguson a decis sa se retraga. Sir Alex va iesi din teren ca sa se instaleze in memoria balonului rotund, in istoria si in nemurirea acestuia.
Simplificand, lasa mostenire un stil, o atitudine si un palmares unice, alaturi de o impunatoare statuie amplasata la intrarea in stadionul Old Trafford, pe care si el l-a transformat, adunand izbanzi peste izbanzi, in templul fotbalului. Nimeni nu-i egalul lui Ferguson si e greu de crezut ca se va gasi curand vreunul.
Altminteri, nu se stie ce l-a impins pe celebrul manager scotian, innobilat de Regina in 1999, sa paraseasca scena peste noapte, din senin. Poate varsta, a implinit 71 de ani, poate starea sanatatii, acuza dureri mari la un sold, lumea vorbeste si ziarele scriu, insa lucrurile nu-s lamurite pe deplin. Cert e doar ca a depasit recordul faimosului sau predecesor Matt Busby, alt Sir, care a antrenat pe MU o viata, din 1945 in 1969.
La anuntul retragerii lui Ferguson, The Guardian a titrat “End of an era”, usor de tradus, in vreme ce orgoliosul Cristiano Ronaldo, prezent pe Old Trafford intre 2003 si 2009, n-a ezitat sa faca o reverenta. I-a multumit public “Sefului”!
S-a insistat pe tema longevitatii, a statorniciei, a priceperii, a pasiunii lui Ferguson. Fiind imposibil de descoperit drumuri noi, n-am sa repet chestiuni indeobste cunoscute. Marturisesc insa ca, analizand inconfundabila cariera a lui Sir Alex, luminoasa in ciuda unor umbre, caci discutam despre un om, nu despre un sfant, m-a impresionat in mod special un amanunt. Rabdarea pe care i-a aratat-o clubul, intelegerea, dupa ce Ferguson si-a luat postul in primire pe 6 noiembrie 1986.
In anul 1 al mandatului proaspatului tehnician, MU s-a situat abia pe locul 11. Pe 2 la finalul finalul stagi