Cărţi rare, vânate cu ardoare de bibliofili împătimiţi. Plus altele, oarecum mai comune, dar tot greu de găsit. Acum două decenii, chiar dacă nu toţi erau nişte colecţionari devoraţi de patima plăcerii de a răsfoi o carte rară, foarte mulţi români erau totuşi cititori pasionaţi. Iar pe atunci, unii dintre cei care ne puteau oferi o carte bună erau anticarii: o lume ocultă din care noi, oamenii de pe stradă, cunoşteam doar partea cea mai vizibilă.
Vara anului 1989: vitrinele şi rafturile librăriilor gemeau sub tone de volume omagiale şi cărţi de literatură propagandistică. Vremuri de "secetă" intelectuală, când pentru români lectura rămăsese unul dintre ultimele bastioane de rezistenţă interioară. Timp în care cărţile cu adevărat bune deveniseră o marfă rară, procurată mai ales "pe sub mână".
O marfă care, până să ajungă la cititor, circula pe nişte "drumuri" complicate, parcurse uneori la lumina zilei, iar alteori pe trasee discrete, ştiute doar de "iniţiaţi". În cazul în care erai un bibliofil pasionat şi îţi doreai o carte cu adevărat deosebită, sursa cea mai bună erau însă anticariatele. Răspândite prin tot oraşul acestea păreau, la prima vedere, nişte încăperi banale, sufocate de mirosul greu de hârtie veche şi mobilate cu rafturi cocoşate sub grămezi de hârţoage. Acolo, în spatele acestei aparenţe decrepite, ochiul atent al pasionatului descoperea adeseori veritabile comori ale spiritului.
"VIAŢA CĂRŢILOR"
De câteva decenii, Lucreţiu Tudoroiu trăieşte doar printre cărţi. Pasionat bibliofil, anticar, dar şi editor, el cunoaşte foarte bine ceea ce, metaforic vorbind, am putea numi "viaţa secretă a cărţilor". "Cartea a fost, dintotdeauna, o marfă căutată. Înainte de inventarea tiparului, manuscrisele copiate cu migală, luni şi ani la rând costau o avere. Abia după Guttemberg preţurile au scăzut, iar cărţile a