Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir îşi dă afară stafful

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 septembrie 2009 ·

Criticată de vicepreşedinţi, şefa Federaţiei Române de Tenis îi ameninţă cu demiterea.

În aceste zile, Federaţia Română de Tenis (FRT) seamănă cu un veritabil câmp de bătălie. Ieri, cei patru vicepreşedinţi au pornit o campanie împotriva directorului general Silviu Matei, mâna dreaptă a Ruxandrei Dragomir, intenţionând să-i retragă dreptul de semnătură. În replică, preşedintele FRT doreşte să-i dea afară pe contestatarii Răzvan Itu, Mihai Zacopceanu, Ciprian Porumb şi Liviu Ursuleanu.

„Statutul acesta nu funcţionează cu patru vicepreşedinţi. Pe 20 noiembrie, vom avea o Adunare Generală extraordinară, în care vom modifica statutul. Nu depinde numai de mine. Nu mă dau înapoi. Va fi un Comitet Director, dar să fie format din reprezentanţi ai cluburilor de tenis din ţară”, a declarat, pentru EVZ, Ruxandra Dragomir.

Liviu Ursuleanu, unul dintre vicepreşedinţi, susţine că tabăra lui este mai mult revoltată pe deciziile directorului general Silviu Matei. „Ruxandra vrea să scape de toată lumea. E mai uşor să scapi de patru inşi, dar federaţia nu este a ei, cum nu e nici a noastră. În statut scrie clar că Federaţia Română de Tenis este condusă, între adunările generale, de Comitetul Director. N-am cerut demisia Ruxandrei, ci a lui Matei. Cum e posibil ca directorul general al federaţiei să aibă un salariu mai mic decât subalternul său? Nu ni s-a comunicat nimic. Matei a împrumutat federaţia cu 100.000 de euro, însă noi n-am văzut niciun contract. El a spus că împrumută cu suma asta, pentru că federaţia n-are bani. Îndeplineşte nişte funcţii în federaţie, nu poţi da 100.000 de euro aşa... N-au împrumutat federaţia Ţiriac sau Năstase şi dă el bani?!”, a precizat Ursuleanu pentru EVZ.

Unde-i bilanţul contabil pe ultimul an?

Rezultatul auditului realizat de actuala structură a federaţiei pare desprins din piesa lui

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 26 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 28 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 15 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 12 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°