Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regulile de bază ale traiului în Moscova

Publicat in Romania Libera, luni 30 august 2010 ·

Mai mulţi locuitori ai capitalei ruse se plâng că încep să se simtă la Moscova ca la ţară. Pentru cei care stau în centru, sau la câteva sute de metri distanţă de Kremlin, este greu de crezut. Şi totuşi este adevărat. Astfel, la o aruncătură de băţ de centru a apărut un restaurant specific georgian. Proprietarul, provenit dintr-un mic sat muntos din Georgia, şi-a adus cu el mai multe rude care servesc în local, scrie El Periodico, citat de Agerpres.

În fiecare dimineaţă aceştia ies din magherniţa lor, iar curtea din spate răsună de zgomote mai puţin obişnuite pentru urechile moscoviţilor. Pe melodii populare cu volumul la maximum, de se aude până la Kremlin, ei se spală în aer liber, coc pâine şi fac tot felul de activităţi casnice. Pentru a se simţi în largul lor, au vopsit pereţii din curte cu scene tipice din satul georgian. "Mai lipseşte să vezi oi şi vaci păscând pentru a crede că te afli la ţară", spune un vecin de bloc supărat.

Afluxul de imigranţi din vechile republici ale Uniunii Sovietice la Moscova - cum se întâmplă şi cu alte mari oraşe din ţară - a transformat imaginea capitalei la fel de mult ca şi apariţia noilor zgârie-nori. Oamenii veniţi din afară îşi aduc cu ei obiceiurile, care de multe ori îi lasă cu gura căscată pe moscoviţii get beget şi pe numeroşii turişti străini.

De multe ori se întâmplă să asiste la sacrificarea unui miel în balcon, sau în curtea din spate. Nou veniţii umblă desculţi pe străzile capitalei, prăjesc carne în grătare improvizate în balcon şi fac multe lucruri care nu sunt pe placul populaţiei autohtone.

Potrivit unor sondaje recente, peste 70% din moscoviţi sunt de părere că relaţiile cu străinii sunt tensionate, tocmai pentru că ei nu respectă regulile locale. Tensiunea a crescut în asemenea măsură încât autorităţile de la Moscova şi Sankt Petersburg au anunţat că elaborează un cod al conduitei pentr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 9 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°