Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voicu: Anunţul PDL privind plângerile penale împotriva SGG şi MO, ridicol

Publicat in Romania Libera, marți 7 august 2012 ·

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a catalogat ca ridicol, marţi, anunţul PDL privind depunerea de plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului şi a directorului Monitorului Oficial, el explicând că hotărârea CC a fost publicată imediat ce a fost posibil, potrivit Mediafax.

El a precizat că întârzierea publicării în MO a hotărârii precizătoare a CC a avut motive obiective, care au ţinut de cerinţele publicării - respectiv consultarea Consiliului Legislativ şi lămurirea problemei semnăturii.

"Există o procedură cu privire la consultarea Consiliului Legislativ, care este o instituţie foarte serioasă şi chiar şi foarte harnică, aş putea spune, dar e totuşi incapabilă să răspundă într-o oră. Răspunsul a venit, abia după ce a venit decizia a putut fi publicată", a spus Voicu.

El a mai arătat a trebuit să se aştepte şi lămurirea problemei semnăturii, neştiindu-se iniţial a cui este. "A mai existat acea mică problemă cu semnătura, care nu era foarte clar a cui e. Lucrurile s-au lămurit şi decizia a fost publicată în timpul în care a fost posibil luând în consderare aceste cerinţe", a spus Voicu.

PDL a depus, marţi, plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, pentru abuz în serviciu, a anunţat vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu, arătând că cei doi refuză să publice o erată a CC. Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a catalogat ca ridicol, marţi, anunţul PDL privind depunerea de plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului şi a directorului Monitorului Oficial, el explicând că hotărârea CC a fost publicată imediat ce a fost posibil, potrivit Mediafax.

El a precizat că întârzierea publicării în MO a hotărârii precizătoare a CC a avut motive obiective, care au ţinut de cerinţele publicării - respectiv consultarea C

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 48 minute
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum 40 minute
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°