Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finala deceniului

Publicat in Pro Sport, joi 20 iunie 2013 ·

LeBron James a reuşit un triple-double, cu 31 de puncte, 10 recuperări şi 11 pase decisive

De trei sezoane nu a mai avut NBA o finală atât de pasionantă şi echilibrată! Dar Miami Heat şi San Antonio Spurs oferă un adevărat spectacol în ultimul act al acestui sezon. Cele două echipe au mers cap la cap până acum, Heat replicând de fiecare dată după un eşec. La fel ca ieri dimineaţă, când echipa din Florida a câştigat meciul şase cu 103-100, după o repriză de prelungiri, recuperând senzaţional un deficit de cinci puncte pe care îl avea cu 28,3 secunde înainte de finalul timpului regulamentar.

LeBron şi Ray Allen, decizie şi precizie

„A fost o revenire incredibilă, care va rămâne în istoria baschetului. Meciul şase al finalei dintre Heat şi Spurs este unul dintre cele mai frumoase din istorie“, au scris ziariştii de la ESPN. Decisivi pentru Heat au fost LeBron James (31 de puncte, 10 recuperări şi 11 pase decisive) şi Ray Allen, marcatorii aruncărilor de trei puncte care au egalat situaţia în timpul regulamentar. Exact în momentul în care trofeul era adus pe parchet pentru a fi oferit celor de la Spurs! Interesant este că Spurs, care a câştigat patru titluri până acum, nu a fost condusă niciodată într-o finală! Dar şi că doar trei echipe din 21 aflate în această situaţie au câştigat trofeul în meci decisiv pe terenul adversarei, cazul texanilor în meciul şapte al finalei din acest an (mâine dimineaţă, ora 04:00, în direct pe DolceSport). Ultima formaţie care a reuşit acest lucru a fost Washington Bullets, în 1978, pe terenul lui Seattle SuperSonics!

31,5 puncte pe meci are LeBron în partidele decisive din play‑off-ul NBA, cea mai bună medie din istorie

LeBron este al patrulea jucător din istorie care reuşeşte cel puţin 30 de puncte, 10 recuperări şi 10 pase decisive în finală, după Barkley, Worthy şi West

@

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 49 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 22 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°