Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saptamana patimilor la bursa

Publicat in HotNews, sâmbătă 12 februarie 2005 ·

Declaratiile de la mijlocul saptaminii ale politicienilor au provocat o furtuna pe piata de capital. A fost o perioada tulbure, care a demonstrat cit de sensibila poate fi bursa la schimbarile legislative de peste noapte.

SaptamIna care s-a incheiat a fost una in care indicele bursier (BET) a avut o evolutie oscilanta, acest fapt datorindu-se declaratiilor politicienilor.

Dupa ce de la inceputul anului crescuse cu 34,5%, depasind cele mai optimiste asteptari, marti, 8 februarie, in urma declaratiilor vicepremierului Adriean Videanu referitoare la cresterea impozitului pe cistigurile obtinute la bursa de la 1, la 10%, are loc prima corectie. Indicele BET scade cu 4,28%. Ziua de miercuri este una de cosmar.

In lipsa unor reglementari clare din partea Ministerului Finantelor cu privire la impozitarea veniturilor din actiuni, indicele BET scade cu 10,32% pina la ora 13.15, ora la care conducerea bursei suspenda sedinta de tranzactionare pe motiv de deficienta tehnica.

Imediat, in perioada de suspendare, pe site-ul bursei apare si comunicatul Ministerului Finantelor Publice referitor la faptul ca pina la data de 1 aprilie 2005 impozitul ramine 1%. Dupa reluarea sedintei de tranzactionare, la ora 2.15, jucatorii incep sa cumpere, bursa incheind totusi sedinta cu o scadere de 5,64%. Ziua de joi, 10 februarie, parea una in care totul va intra in normal.

Indicele BET crescuse cu 5,43%. Dar, la ora 13.39, alta „bomba“. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) suspenda de la tranzactionare, pentru doua zile, societatile de investitii financiare.

Potrivit comunicatului CNVM, li se cere sefilor societatilor de investitii financiare (SIF) sa elimine prevederea din statut conform careia nici un actionar nu poate detine mai mult de 0,1% din actiuni.

Cele mai bune si cele mai rele

Unele

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 41 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 25 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe până vineri dimineața

Press Alert acum 51 minute
Foto: Arhivă Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundații valabilă până vineri dimineața pe râuri din nouă județe. Alerta dată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vine după codul galben de ploi torenţiale tran

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Wall-Street.ro acum 22 minute
Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur,

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Viktor Orban a vorbit cu Zelenski înainte de a-l primi în vizită pe preşedintele Chinei. Ce au discutat cei doi lideri

Ziare.com acum 3 ore
Viktor Orbán, premierul Ungariei, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut miercuri, 8 mai, o conversaţie telefonică, a declarat pentru agenţia MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului. Au fost trecute în revistă

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum o ora
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°