Psihoterapia se adresează felului de a fi în lume, în timp ce cartea semnată de conf. dr. Constantin Oancea, dr. Corneliu Ungureanu şi dr. Renata Iosifescu – CONSILIEREA ŞI TEHNICI ÎNRUDITE ÎN PRACTICA MEDICALĂ – se referă la modul de a fi în boală. Numeroasele vignete cu cazuri clinice permit o asociere a lucrării cu volumul publicat în anii ’70 de prof. dr. A. Păunescu-Podeanu, cu titlul „Bolnavi dificili – suferinţe neclare, greu explicabile“. Psihanaliza se bazează pe aducerea în câmpul conştienţei a inconştientului emoţional, dar impune poziţia neutră a psihoterapeutului şi abţinerea sa de a căuta căi de eşapament ale conflictelor, acest rol revenind în exclusivitate pacientului. El nu trebuie convins, pentru că acest lucru derivă automat din luminarea conştientă a ungherelor întunecate ale psihicului. În consiliere, actorul principal este medicul, tocmai pentru că acesta are interzisă intrarea în domeniul psihoterapiei fără o licenţă specială, alta decât cea medicală. Deşi născută din speculaţiile neuropsihice freudiene completate ulterior cu conceptele cognitiv-comportamentale, în practica terapiei mentale sunt preferaţi actanţi din afara medicinii. Delimitându-se de psihoterapia profesionistă, materialul consilierii, aşa cum este prezen Publicitate tat în carte, înglobează cele mai cunoscute direcţii pe care le urmează influenţarea psihologică. Asimilarea se referă în special la principii şi mai puţin la tehnici specializate. Dat fiind caracterul său fundamental non-directiv, este firesc că psihanaliza nu aderă la spectrul consilierii. Autorul îi foloseşte, totuşi, conceptele în expunerea mecanismelor de apărare, coping, negare, culpabilizare, proiecţie etc. Pentru mai multă claritate, relaţia dintre psihoterapie (P) şi consiliere (C) poate fi rezumată astfel: • C este o aplicare a P la condiţia de bolnav • actantul principal în cazul P este profe