Şapte firme din ţară şi străinătate s-au arătat interesate să participe la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Sibiu pentru repararea celor 1,8 kilometri de drum judeţean care fac legatuta între barajul de pe râul Olt din zona Racoviţa şi DJ 105G.
Valoarea estimată a proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 3.186.510 lei fără TVA, bani din care trebuie să se facă şi consolidări ale drumului.
"La licitaţie s-au prezentat 7 firme, dintre care 6 sunt în asociere. Firmele care şi-au depus oferta sunt din Sibiu, Braşov, Cluj, Iaşi, Bucureşti şi Spania", anunţă Consiliul Judeţean Sibiu.
Ultima parte a procedurii este programată pe data de 22 martie , cand va fi desemnat cştigătorul, în urma licitaţiei electronice programată pentru sfârşitul săptămânii viitoare.
Conform caietului de sarcini, durata contractului este de 7 luni, din care o luna pentru proiectare şi 6 luni pentru execuţie, garanţia acordată lucrării fiind de 2 ani.
Investiţia face referire drum de legătura între baraj de la Racoviţa şi drumul judeţean. Potrivit CJ Sibiu, investiţia presupune două etape: modernizarea drumului şi consolidarea malului drept al râului Olt. Porţiunea vizată incepe de la barajul CHE Racoviţa si se finalizează la intersecţia cu DJ 105G.