Şefii misiunilor Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene (troica) împreună cu autorităţile elene au încheiat aseară un acord asupra unui ansamblu de măsuri, pentru a combate deficitul bugetar pentru 2011-2014, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat. Premierul grec Georgios Papandreou a anunțat astăzi că țara sa va contracta un nou împrumut cu o valoare egală cu cel perfectat anul trecut, și anume 110 miliarde de euro. Sursa: Reuters
Ţările membre UE din zona euro au decis să adopte modelul franco-german şi să aprobe un nou plan financiar de ajutor pentru Grecia, relatează Euronews. La cel de-al patrulea summit european din acest an, şefii de state şi de guverne au aprobat un nou pachet financiar pentru Grecia, de 110 de miliarde de euro, pentru ca economia sa şubredă să nu o afecteze pe cea globală.
Noul pachet financiar destinat Greciei va proveni din surse publice şi private, riscurile şi costurile fiind astfel împărţite. "Liderii europeni au decis ca noul împrumut acordat Greciei să fie finanţat atât din surse publice, cât şi private. Şefii de stat şi de guvern au susţinut abordarea propusă de grupul ţărilor din zona euro la reuniunea din 20 iunie, în ceea ce priveşte implicarea voluntară a sectorului privat în rezolvarea problemei datoriilor publice", a declarat preşedintele UE, Herman Van Rompuy.
Susţinere pentru Grecia
Liderii Uniunii Europene şi-au reafirmat, aseară, angajamentul de a ajuta Grecia să iasă din criza datoriilor, pentru a menţine stabilitatea financiară a Uniunii. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că există o voinţă reală a statelor membre de a face tot ceea ce este necesar în acest sens.
Declaraţiile lui Jose Manuel Barroso sale au fost făcute la finalul primei zile a summitului european de la Bruxelles, transmite BBC.
Parlamentul grec trebu