În iunie 1964, locotenent-colonelul Constantin Diaconu pleca în concediu, să-i arate fiicei sale Raluca mănăstirile din Moldova şi Bucovina. Avea o săptămînă înainte de a se întoarce la şefia secţiei Construcţii şi Instalaţii de Aerodrom din Comandamentul Apărării Antiaeriene. Pe la prînzul unei zile călduroase, Diaconu ajungea la o intersecţie înainte de Bacău, unde a fost tras pe dreapta de un echipaj de miliţie. „Tovarăşu’, sînteţi aşteptat de urgenţă la Bucureşti. Vă rog să vă întoarceţi, ca să deblocăm miliţienii din intersecţii. Sînteţi căutat în toată Moldova.“ A doua zi, Diaconu se prezenta la Ministerul Apărării, la şedinţa Consiliului Militar al Comandamentului Apărării Antiaeriene. Îl aşteptau şeful de stat major – generalul Cutoiu –, comandantul Apărării Antiaeriene – generalul Alexe –, comandantul trupelor de artilerie şi rachete – generalul Cupşa – şi comandantul trupelor radiotehnice – generalul Ionescu. „Să trăiţi, bine v-am găsit!“ i-a salutat vesel. „A, bine ai venit!“ i-a spus generalul Vasile Alexe, aruncîndu-i nişte hîrtii în faţă: „Păi, n-ai spus că ţi-a promis Ceauşescu 33 de milioane să faci cazarmă?“ Diaconu a răspuns senin că da. „Atunci, să te speli pe cap cu cele 5 milioane pe care ţi le-a aprobat!“ Locotenentului i s-au înmuiat genunchii. A ieşit afară cu hîrtia de la cancelaria Comitetului Central şi s-a dus glonţ la ofiţerul de serviciu, colonelul Pâslaru. Degeaba s-a rugat „nea Petrică“ de el să nu fumeze. De un an se lăsase, dar din acel moment, Diaconu a redevenit fumător de două pachete pe zi.
* * *
Ministerul Transporturilor lansase, la începutul anilor ’60, o comandă internaţională pentru proiecte de construcţie a unui aeroport internaţional la Bucureşti. Otopeniul era, la vremea aceea, doar un aerodrom militar. În contextul vremii, pe lîngă nevoia unui aeroport civil internaţional, Guvernul României mai avea un s