Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Onoare în ghips

Publicat in Dilema Veche, vineri 17 august 2001 ·

În 15 iulie 1999 generalii Chiţac şi Stănculescu erau condamnaţi la 15 ani de închisoare pentru crimele de la revoluţie. Cei doi fuseseră miniştri în guvernele emanate de aceeaşi revoluţie. Săptămîna trecută, procurorul general al României a declarat recurs în anulare împotriva deciziei de condamnare pe motive procedurale. Stănculescu a fost prea bolnav pentru a-şi angaja avocat şi nu a fost internat pentru consultul psihologic. Vinovăţia sau nevinovăţia nu sînt aduse în discuţie. În '89, acelaşi personaj îşi punea piciorul în ghips pentru a "fugi" de decizie. Între aceste două laşităţi cu iz de învoire şcolară pe motiv de boală stă tragismul revoluţiei române. Soarta celor doi generali pare că vine dintr-o carte de război prost scrisă. Sînt cazuri tipice pentru dilema celui care ocupă o funcţie în caz de revoltă: să fie supus stăpînului sau să treacă de partea poporului. Totuşi, fără trădătorii ce intuiesc momentul în care se pun la dispoziţia poporului, revoluţiile ar fi mult mai sîngeroase. Preşedintele Iliescu spune că cei doi au avut un aport foarte important la succesul revoluţiei. Acesta este un adevăr. Este clar că în acel moment toţi ofiţerii (cu excepţia celor cîţiva nebuni frumoşi care pactizaseră deja cu manifestanţii şi care atunci erau dezertori sau trădători) oscilau între jurămîntul de credinţă dat lui Ceauşescu şi sentimentul de lehamite pe care îl aveau ca orice român. Fiecare aştepta un semnal, spiritul de corp este foarte asemănător în momente critice cu spiritul de turmă. Toţi aşteptau să trădeze cu ordin: ce alegem? "Ce aleg?" este o întrebare bună doar pentru romanele lui Rebreanu. Şi generalul Stănculescu a dat acest semnal. Abia atunci Ceauşescu a fost terminat. Ion Iliescu are dreptate: armata a salvat revoluţia şi Stănculescu a salvat armata din pericolul de a nu trece la timp de partea poporului. Dar Stănculescu şi Chiţac au omorît

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 31 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Gabriela FIREA și PSD au atras peste un miliard de euro pentru BUCUREȘTI: Ceea ce PĂREA că nu se va întâmpla s-a REALIZAT în 2 ani

Gandul acum 11 minute
Candidata social-democrată la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea, vorbește despre fondurile europene atrase alături de echipa social-democrată în primul său mandat de primar al PMB. Aceasta povestește că totul părea, la vremea respectiv

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 36 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 30 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 16 minute
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 53 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°