Antrenorul spune că a sfătuit-o să nu privească în jur şi să încerce să repete ceea ce a învăţat

De obicei, antrenorii nu prea vin la zona mixtă. Octavian Belu a făcut ieri o excepţie. A sosit chiar puţin înaintea Sandrei Izbaşa, oprită să dea interviuri pentru televiziuni. Are un chip destins, chiar zîmbitor. E efectul pe care îl produce aurul. În special, aurul olimpic.

- Domnule Belu, sînteţi mulţumit? Cum a fost concursul?

- A ieşit bine. Sandra a reuşit o performanţă extraordinară, să cîştige a doua medalie de aur la Jocurile Olimpice, la distanţă de patru ani şi la aparate diferite, sol şi sărituri. A fost un concurs greu, s-a văzut că presiunea, emoţiile îi afectează şi pe cei care merseseră fără probleme. Americanca era favorită la locul întîi, a făcut prima săritură bine, pe a doua a ratat-o. Iar Sandra s-a stăpînit şi a cîştigat.

- A fost şi un concurs dramatic, cu atîtea evenimente.

- Da, iar diferenţa între aur şi locul doi a fost foarte mică, egală cu un pas la aterizare. Emoţiile au fost mari, s-au acumulat, eu i-am spus să nu se uite la note, la ce fac celelalte. Am avut un dialog simplu: i-am repetat că trebuie să facă doar ceea ce a făcut şi acasă, ce a învăţat!

- Ce înseamnă acest titlu în cariera ei?

- Este un vis împlinit, după atîtea semne de întrebare. După atîta muncă.

- Aţi convins-o pe Sandra să facă din nou sărituri. Cum aţi reuşit, ce i-aţi spus?

- Da, şi mă bucur că am insistat la capitolul acesta. I-am spus că e un aparat care i se potriveşte. Ca şi Maroney, sau cum a fost Monica Roşu la noi, aici e locul gimnastelor atletice, mai înalte. I-am explicat că are potenţialul fizic de a aborda şi acest aparat, că e păcat să nu încerce. Oricum, Sandra a ţinut să facă şi concursul individual compus, a urcat şi pe paralele ca să ajute echipa, chiar dacă avea doar c